Actualitate
 
Grupuri evreieşti critică BNR pentru moneda comemorativă dedicată lui Miron Cristea
23 August 2010
Miron Cristea s-a aflat în fruntea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) între 1925 şi 1939 (foto AP)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1589 VIZUALIZARI | COMENTARII  7
Mai multe grupuri evreieşti critică Banca Naţională a României (BNR) după ce aceasta a decis să nu retragă din circulaţie o monedă comemorativă dedicată unui lider antisemit al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit Agerpres.

 

Moneda îi este dedicată patriarhului Miron Cristea care, în calitate de prim-ministru în 1938-1939 a lipsit de cetăţenie circa o treime din românii evrei înainte de Al Doilea Război Mondial. Miron Cristea s-a aflat în fruntea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) între 1925 şi 1939.


Moneda face parte dintr-un set comemorativ pentru cei cinci patriarhi care au condus BOR din 1925. 'Suntem şocaţi şi dezamăgiţi că Banca Naţională a României a decis să-l onoreze pe Miron Cristea, chiar după ce a luat în considerare acţiunile şi declaraţiile sale antisemite', a scris Abraham H. Foxman, directorul naţional al ADL (Anti-Defamation League), într-o scrisoare adresată preşedintelui român Traian Băsescu.


'Deşi condamnăm categoric decizia Băncii Naţionale de a menţine în ciculaţie moneda dedicată lui Cristea, sperăm că efortul de a promova educaţia în ceea ce priveşte Holocaustul şi aducerea aminte printre români poate beneficia de pe urma erorii de judecată a Băncii Naţionale', a scris Foxman.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
5 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
7. You should be ashamed of commemorating a racist le 13:36 | 2 Septembrie
American
May god save your souls
6. NU SUNTEM FRANCOFONI 12:59 | 25 August
Adevarul
 
Scris de istvan
NU VA DATI SEAMA CA SUNTETI FRANCOFONI SI AVETI O RELIGIE SLAVONA?
ASTA CE FEL DE IDENTITATE ESTE?
IN AL DOILEA RAZBOI MONDIAL ATI INTORS SPATELE SI ACUM CE ASTEPTATI SA VA AJUTE FRANCEZII?
SILVU PLEASE
 
Francezii si italienii sunt romanofoni.
Dacia a fost ocupata de romani in proportie de 18-20% restul de peste 80% fiind daci liberi!!! Aceasta ocupatie a durat mai putin de 90 de ani!!!
Grecii spre exemplu fusesera ocupati in proportie de peste 90% pentru peste 400 de ani si vorbesc limba lor in continuare. Britanicii ocupati peste 800 de ani si vorbesc limba lor in continuare.
5. CARE ISTORIE? 23:56 | 23 August
ISTVAN
 
Scris de madalina antonescu
toate eforturile de a calca in picioare identitatea nationala a Romaniei si personalitatile de seama ale trecutului sau vor fi destinate esecului.
deja lumea s-a saturat de atatea atacuri la adresa Romaniei si a istoriei sale.
te simti asediat in propria ta tara.
romanii nu se iau de evrei si de niciun alt popor si nu stau sa scoata ochii lumii cu greselile pe care si alte popoare le-au comis.
ia sa ...
 
INCEPIND CU MATEI CORVIN SAU IANCU DE HUNEDOARA? CA DOAR ........ASA SUSTINETI CA SUNTETI DE 2000 DE ANI SI TOTUSI CIMITIRELE CATOLICE SUNT MAI VECHI.
4. ROMI 23:53 | 23 August
ISTVAN
 
Scris de dinu
nu mor caii cand vor...
 
CHIAR CREZI
3. de cind dateaza istoria romanilor? 23:51 | 23 August
istvan
NU VA DATI SEAMA CA SUNTETI FRANCOFONI SI AVETI O RELIGIE SLAVONA?
ASTA CE FEL DE IDENTITATE ESTE?
IN AL DOILEA RAZBOI MONDIAL ATI INTORS SPATELE SI ACUM CE ASTEPTATI SA VA AJUTE FRANCEZII?
SILVU PLEASE
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
OPINIILE CITITORILOR
10
.. de la buget ? facand abstractie de abuziva plata de la buget al numai unora (!!!) care si-au pus la bataie banii intr-un fond de investitii, eu l-as cita si pe vacaroiu pentru dezinformarea cetatenilor, carora li...
panaramele noastre de judecatori ?.ce mafiot de calibru a mai fost condamnat de 22 de ani incoace ?
in caz va sov va fi condamnat, putin probabil de cand cu usl, unde se mai duce geoana sa se destinda, cum a facut dupa spusele lui sov, de unde se poate deduce legaturile stranse intre politicieni si criminali, excroci, de ci...
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI