Actualitate
 
Academia califică termenul drept peiorativ, nu rasist şi antisemit
Grupuri evreieşti: Decizia Academiei Române privind termenul 'jidan' nu este suficientă
17 August 2011
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1577 VIZUALIZARI | COMENTARII  24

Grupuri proeminente evreieşti au afirmat, într-o scrisoare către Academia Română, că decizia instituţiei de a schimba definiţia cuvântului 'jidan' din dicţionar, ca să arate că este un termen 'peiorativ'(VEZI AICI DOCUMENTE EXCLUSIVE), nu este suficientă, informează astăzi Associated Press, potrivit Agerpres.

Liga Împotriva Defăimării şi Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului au cerut într-o scrisoare adresată Academiei Române să se menţioneze clar în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române faptul că termenul este 'rasist şi antisemit'.

Într-o scrisoare primită ieri de Associated Press, Liga Împotriva Defăimării cu sediul la New York şi-a exprimat speranţa că Academia va accepta că 'acest termen este antisemit şi rasist'.

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a afirmat că acest cuvânt "era auzit de evrei atunci când erau urcaţi în trenurile morţii", referindu-se la masacrarea a sute de mii de evrei români în cel de-Al Doilea Război Mondial.

VOTEAZA ARTICOLUL
2/5
9 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
24. CORECT 20:13 | 3 Octombrie
TOKYO
 
Scris de Ras al Khaim
Punctul meu de vedere este ca termenul “ev*reu” nu indestuleaza si nu cuprinde pe de’a’ntregul intelesul josniciei, a marsavului si abjectului subconstient uman care tinde doar dupa profit in orice imprejurare si paralel cu etica, cu acea elementara retinere individual-launtrica de a nu talhari “acoperit de lege”.
Daca 8 din 10 asemenea replici si*oniste se aliniaza adenistic strict atractiei de a se capatui in ...
 
Ai mare dreptate! Multimea elementelor "****" include multimea elementelor "evreu". Altfel spus, poti fi **** fara sa fii evreu!
23. mm 23:02 | 20 Septembrie
mm
Etiologic vine din rusa si inseamna FARA TARA .Unde este problema ?
22. desigur baietas 22:05 | 17 August
Goe Bibescu
 
Scris de Ras al Khaim
Punctul meu de vedere este ca termenul “ev*reu” nu indestuleaza si nu cuprinde pe de’a’ntregul intelesul josniciei, a marsavului si abjectului subconstient uman care tinde doar dupa profit in orice imprejurare si paralel cu etica, cu acea elementara retinere individual-launtrica de a nu talhari “acoperit de lege”.
Daca 8 din 10 asemenea replici si*oniste se aliniaza adenistic strict atractiei de a se capatui in ...
 
acuma poti sa fii sigur ca n o sa te lasam sa ti faci stat in septembrie.
ne ai enervat cu comentariul tau.
21. Concluzii 21:57 | 17 August
Ras al Khaim
Punctul meu de vedere este ca termenul “ev*reu” nu indestuleaza si nu cuprinde pe de’a’ntregul intelesul josniciei, a marsavului si abjectului subconstient uman care tinde doar dupa profit in orice imprejurare si paralel cu etica, cu acea elementara retinere individual-launtrica de a nu talhari “acoperit de lege”.
Daca 8 din 10 asemenea replici si*oniste se aliniaza adenistic ...
20. romanica e mare 18:25 | 17 August
dusu
 
Scris de Simonetta
Românii sunt expertzi cand vine vorba sa jigneasca...ia ganditziva la termenul ****....trebuie sa te pui in pielea unui ungur care aude asta zilnic....sa vezi ce bine e!
 
si trebuie sa arate asta zilnic
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
OPINIILE CITITORILOR
10
.. de la buget ? facand abstractie de abuziva plata de la buget al numai unora (!!!) care si-au pus la bataie banii intr-un fond de investitii, eu l-as cita si pe vacaroiu pentru dezinformarea cetatenilor, carora li...
panaramele noastre de judecatori ?.ce mafiot de calibru a mai fost condamnat de 22 de ani incoace ?
in caz va sov va fi condamnat, putin probabil de cand cu usl, unde se mai duce geoana sa se destinda, cum a facut dupa spusele lui sov, de unde se poate deduce legaturile stranse intre politicieni si criminali, excroci, de ci...
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI