16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialGuvern: Vom finanţa proiectele de investiţii importante ale Bisericii

Guvern: Vom finanţa proiectele de investiţii importante ale Bisericii

Premierul Dacian Cioloş a avut, duminică, o discuţie cu Patriarhul Daniel, în care l-a asigurat că va finanţa proiectele de investiţii importante ale BOR şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare, "în funcţie de posibilităţi", pentru lăcaşele de cult în construcţie.

Într-un comunicat la Executivului se precizează că premierul Dacian Cioloş a avut, duminică dimineaţă, o convorbire telefonică cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe tema alocărilor bugetare pe anul 2016, potrivit mediafax.

"Discuţia a scos încă o dată în evidenţă buna înţelegere pe care Patriarhia o are în legătură cu situaţia financiar bugetară prin care trece România. Bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creştere faţă de anul precedent atât în ceea ce priveşte personalul clerical cât şi cel neclerical, ca o recunoaştere a rolului social important pe care reprezentanţii cultelor îl au în societate, rolul Bisericii Ortodoxe fiind, desigur, fundamental din acestă perspectivă", potrivit sursei citate.

La rândul său, Patriarhul Daniel a subliniat că Biserica va sprijini activ demersurile Guvernului de a îmbunătăţii condiţiile de educaţie ale copiilor şi tinerilor din mediul rural şi ale calităţii actului medical în spitale.

Premierul a mulţumit "pentru implicarea Bisericii în cele două direcţii extrem de importante pentru dezvoltarea societăţii româneşti", asigurându-lpe Patriarh că Guvernul României va asigura finanţare pentru proiecte de investiţii importante şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare în funcţie de posibilităţi pentru lăcaşele de cult aflate în construcţie", potrivit comunicatului de presă al Executivului.

În proiectul Bugetului de stat pe 2016 , pus în dezbatere publică, nu au fost alocaţi bani pentru construirea de biserici noi sau pentru modernizarea celor existente, în schimb au fost suplimentate sumele pentru salarizarea preoţilor.

Cele mai citite

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...

Încă o ediție a Eurovision cu scandal. Reprezentantul Olandei a fost exclus

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au...

Simion sare peste oi și trece la muls direct ciobanul

Ilustrație: Marian Avramescu Parlamentarul mioritic, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a trecut puțin peste tradițiile românești, de dragul strângerii de sponsorizări...
Ultima oră
Pe aceeași temă