14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialGuvernul a decis ca Palatul Primăverii să fie inclus pe lista imobilelor...

Guvernul a decis ca Palatul Primăverii să fie inclus pe lista imobilelor propuse pentru vânzare

Guvernul a decis ca Palatul Primăverii, reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu în perioada în care acesta a fost şef al statului, să fie inclus pe lista imobilelor RA-APPS aflate în domeniul privat al statului şi propuse în vederea vânzării, arată Mediafax.

Decizia ca Palatul Primăverii să fie trecut pe lista imobilelor propuse la vânzare a fost adoptată prin ordonanţă de urgenţă.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat joi că Palatul Primăverii va fi scos din baza de protocol şi oferit la vânzare de către RA-APPS, cu argumentul că nu mai este folosit decât de 3-4 delegaţii oficiale pe an, iar costul unei eventuale chirii ar fi foarte mare.

La acel moment, reprezentanţii Guvernului au precizat pentru MEDIAFAX că există un proiect încă nepublicat în Monitorul Oficial şi că imobilul "nu se vinde", dar trecerea din domeniul public în privat "creează această posibilitate".

Conform legii, Guvernul aprobă trecerea unui imobil din domeniul public în cel privat al statului, iar RA-APPS decide ulterior, pe baza acestei schimbări juridice, înstrăinarea imobilului prin vânzare sau închiriere.

Documentul prezentat, joi, stabilea că, prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, Palatul Primăverii va fi trecut din domeniul public în domeniul privat al statului şi inclus pe lista imobilelor RA-APPS propuse în vederea vânzării.

Ordonanţa de urgenţă include şi celelalte măsuri prezentate joi, şi anume că RA-APPS va atribui contracte de concesiune de lucrări publice şi contrate de concesiune de servicii pentru a căror executare este necesară exploatarea unor bunuri proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea sa, că bunurile care au aparţinut familiei Ceauşescu, provenite din cadouri şi confiscări, care nu au putut fi vândute de stat prin licitaţie din cauza gradului ridicat de uzură, vor fi distruse de către RA-APPS, iar Serviciul Român de Informaţii va primi în administrare Hotelul Maria din Băile Olăneşti, construit de către RA-APPS în 2008.

Cele mai citite

Pui vopsit, pentru a părea proaspăt. Avertismentul șefului ANPC. FOTO

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, în această dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să...

Președintele Iohannis, la Misiunea Economică a Francofoniei: România are o creștere economică peste media UE

România a înregistrat în anul 2023 "o creștere economică robustă, de 2,1%, ritm superior mediei Uniunii Europene", a transmis președintele Klaus Iohannis în cadrul...

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede prelungirea limitării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului 2024

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 5/2024 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului...
Ultima oră
Pe aceeași temă