13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialȘedință extraordinară de Guvern, pentru tragedia din Colectiv: Victimele vor primi 7.500...

Ședință extraordinară de Guvern, pentru tragedia din Colectiv: Victimele vor primi 7.500 de euro lunar

UPDATE 10.21: Prim-ministrul interimar Sorin Cîmpeanu a anunțat că victimele incendiului din Colectiv vor primi 7.500 de euro lunar. În plus, timp de 30 de zile familiile victimelor care au fost transferate în străinătate vor primi 6.000 de lei pentru cazare, masă și alte cheltuieli. De asemenea, familiile victimelor vor mai primi 1.500 de euro pentru transport. 

Plata sumelor se vor face în maxim cinci zile de la primirea solicitării, din Fondul de Rezervă al României. Sumele de bani vor fi acordate pe toată durata spitalizării, încă din prima zi de internare. 

Premierul interimar a mai anunțat că se lucrează la Ministerul Muncii pentru un program de asistență pentru reintegrarea în societate a victimelor incendiului. 

——–

Guvernul interimar condus de Sorin Cîmpeanu se va reuni luni, de la ora 10.00, într-o şedinţă extraordinară.

Una dintre temele în discuție va fi programul de asistenţă pentru răniţii din incendiul de la clubul Colectiv, precum şi pentru familiile lor.

Tot luni, de la ora 18, premierul interimar se va întâlni cu ambasadorii statelor UE, ai SUA şi ai Canadei, acreditaţi la Bucureşti.

Sorin Cîmpeanu anunțase sâmbătă că vor fi decontate "integral" costurile pentru pacienţii care vor fi transferaţi în străinătate din Fondul de rezervă al Guvernului, iar pentru aparţinătorii care însoţesc răniţii ar urma să fie decontate cheltuieli de transport, cazare şi masă.

Premierul interimar a mai spus că Ministerul Muncii lucrează la un program de asistenţă şi sprijin complex de reintegrare a victimelor tragediei de la Colectiv. "Este vorba de integrare pe mai multe planuri, şi socială, şi asistenţă, de şcolarizare, asistenţă psihologică şi asistenţă medicală", a precizat Cîmpeanu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...
Ultima oră
Pe aceeași temă