15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialGuvernul modifică modul de sprijinire financiară a familiilor victimelor de la Colectiv

Guvernul modifică modul de sprijinire financiară a familiilor victimelor de la Colectiv

Guvernul a modificat două acte normative referitoare la ajutoarele de urgență acordate familiilor persoanelor rănite în accidentul de la Clubul Colectiv. Astfel, hotărârea adoptată astăzi prevede că ajutorul acordat pentru însoțitorul rănitului la tratament în străinătate, pentru transport și pentru cazare și masă, se acordă în cuantum de 1.500 de euro, respectiv 200 de euro/zi, și nu în limita a 1.500 euro, respectiv 200 de euro/zi.

Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul excepțional al acestor ajutoare de urgență, hotărârea stabilește că nu se solicită documente doveditoare privind costul transportului sau cazării. De asemenea, actul normativ asigură acordarea ajutoarelor de urgență și persoanelor care nu au respectat termenele prevăzute pentru depunerea cererii de acordare, acestea urmând să beneficieze de ajutor de la data depunerii cererii.

Potrivit unui comunicat de presă, hotărârea mai reglementează și faptul că acordarea acestor ajutoare de urgență nu se supune controlului decât pentru recuperarea sumelor aferente zilelor care depășesc perioadele de spitalizare sau de tratament, fără a se pune problema recuperării banilor deja alocați pentru sprijinirea familiilor persoanelor rănite în accidentul de la Clubul Colectiv.

Cele mai citite

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă