15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialHackerul român Guccifer a fost extrădat din SUA

Hackerul român Guccifer a fost extrădat din SUA

Hackerul român Marcel Lazăr Lehel, cunoscut sub numele de Guccifer, a fost adus sub escortă, marți, în România. În 1 septembrie, o instanță federală americană l-a condamnat la patru ani și patru de închisoare, fiind acuzat că a spart conturile a numeroase personalități americane, printre care și membri ai familiei Bush, dar și al lui Hillary Clinton, informează News.ro.

Potrivit sursei citate, el a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova.

 

Potrivit autorităților americane, Lazăr ar fi spart conturile „membrilor familiei a doi foşti preşedinţi americani, a unui fost membru al Cabinetului american, a unui fost consultant prezidenţial”. După ce ar fi avut acces la conturile de email şi de pe reţelele sociale ale acestora, le-ar fi publicat corespodenţa de pe email, informaţii de natură medicală şi financiară şi fotografii personale.

El este acuzat că a spart conturile a circa 100 de americani, printre aceştia aflându-se secretarul american de stat Colin Powell şi membri ai familiei fostului preşedinte american George W. Bush.

În iunie 2014, „Guccifer” a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la şapte ani de închisoare cu executare. Procurorii DIICOT l-au acuzat pe Marcel Lazăr Lehel că, în cursul anului 2013, a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail aparţinând unor persoane publice din România, cu scopul de a intra în posesia datelor confidenţiale aflate în poşta electronică. Printre persoanele al căror e-mail a fost spart de „Guccifer” se află fostul director al SRI George Cristian Maior şi fosta eurodeputată Corina Creţu. 

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă