15.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialDistracţie şi multe surprize de Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor

Distracţie şi multe surprize de Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor

Grădina Zoologică din Bucureşti sărbătoreşte azi Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor. Bucureştenii sunt aşteptaţi să participe, la Zoo Bucureşti, în cadrul diverselor ateliere şi concursuri care se vor desfăşura pe parcursul acestei zile, anunţă Mediafax.

Copiii sunt invitaţi la Zoo Bucureşti începând cu ora 9.30 pentru a descoperi diversitatea animalelor, alături de trei mascote, leul, iepurele şi maimuţa, cu care vor desena pe planşele de colorat.

Tot cu această ocazie, Zoo Bucureşti pregăteşte un concurs cu tema "Sari cât un animal", în care copiii îşi vor demonstra abilităţile fizice, făcând salturi de pe loc comparabile ulterior cu ale câtorva animale.

Organizatorii precizează că această competiţie se va desfăşura la orele 11.00 şi 12.00, iar primii trei clasaţi vor fi recompensaţi.

Tot duminică, cei mici sunt invitaţi să vadă colecţia de ouă "De la mic la MARE" care prezintă ouăle de raţă, pelican, struţ african şi multe altele.

"Păsările din Zoo Bucureşti «au pregătit» colecţia de pălării «Haute couture» pe care copiii şi adultţi sunt invitaţi să o admire şi, de asemenea, să creeze propriul model. Materialele sunt puse la dispoziţie de fazani, păuni, papagali, bufniţe, raţe şi gâşte", se mai arată în comunicat.

Evenimentul este organizat de Administraţia Grădina Zoologică Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia de Mediu.

Gradina Zoologică Bucureşti, fondată în anul 1959, este un aşezământ public care întreţine şi expune colecţii de animale vii, sălbatice, indigene şi exotice, în vederea realizării a două deziderate: conservarea faunei (având prioritate speciile ameninţate cu dispariţia) şi instruirea, educarea şi recreerea publicului vizitator.

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă