15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialHarghita: apă de un metru pe străzi și gospodării inundate după o...

Harghita: apă de un metru pe străzi și gospodării inundate după o ploaie torențială

Aproximativ 250 de curţi şi subsoluri au fost inundate, sâmbătă seară, în comunele Bisericani şi Lupeni din judeţul Harghita, în urma unei ploi torenţiale, iar apa de pe străzi măsoară aproape un metru înălţime. Sâmbără seară a plouat torenţial în bazinul Odorhei, timp de aproximativ o oră, iar din cauza cantităţii mari de precipitaţii pârâul Nicoul Alb, care traversează localităţile Bisericani şi Lupeni, a ieşit din matcă.

Conform şefului Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu, au fost inundate aproximativ 250 de curţi, pivniţe şi subsoluri ale gospodăriilor aflate de-a lungul cursului de apă, iar pe străzi apa a ajuns până la 80 de centimetri, în unele zone având un metru înălţime.

"Nu putem spune dacă apa a intrat şi în case, este posibil, dar evaluarea se va face abia după ce apele se vor retrage”, a precizat reprezentantul ISU.

Potrivit acestuia, în cele două localităţi intervin pentru scoaterea apei din curţi şi subsoluri pompierii civili de la servciile voluntare din Lupeni şi din Corund, în spirjinul lor fiind trimise un echipaj cu un camion şi mai multe motopompe de la ISU Harghita. În august 2005, în urma ploilor torenţiale pe pârâul Nicoul Alb s-a format o viitură de peste cinci metri înălţime, care a inundat localităţile Şimoneşti, Bisericani şi Lupeni, iar 16 persoane şi-au pierdut viaţa atunci.

Cele mai citite

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă