19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialFOTO. HotNews a dat un om afară, după ce i-a urat lui...

FOTO. HotNews a dat un om afară, după ce i-a urat lui Victor Ponta să crape. Internauții cer reangajarea „eroului”. Explicația autorului: Am încurcat paginile

UPDATE 15.14: Angajatul HotNews.ro, care a fost dat afară a făcut, miercuri după-amiază, precizări cu privire la postarea sa.

„Vreau să anunț, în mod oficial, că postarea de pe contul de Facebook al HotNews.ro, referitoare la Victor Ponta a fost postată de mine. Nu a fost cu intenție, era doar o părere personală pe care am vrut să o împărtățesc pe propriul meu meu cont. Din greșeală, am încurcat pagina de share și postarea a apărut pe HotNews. Îmi cer scuze public întregii redacții”, a scris Sebastian Rotaru, pe Facebook.

——-

Site-ul de știri HotNews a anunțat, miercuri, că a concediat un administrator al paginii de Facebook, care a postat un mesaj calificat drept „îngrozitor, inacceptabil”, la adresa fostului premier Victor Ponta.

Pe pagina de Facebook a site-ului de știri HotNews a apărut, miercuri dimineața. o știre despre Victor Ponta, care l-a ironizat pe premierul Dacian Cioloș, după ce acesta a explicat de unde provine al doilea său prenume, Julien. Știre era însoțită de comentariul „Sper să crăpi, Victor Ponta!”.

Postarea a fost, ulterior, ștearsă. Totodată, HotNews.ro și-a cerut scuze față de fostul premier și de cititori.

„Unul dintre administratorii contului de Facebook ai HotNews.ro a avut o postare îngrozitoare, inacceptabilă, la adresa fostului premier Victor Ponta. Ne cerem scuze public atât lui Victor Ponta, cât și publicului, pentru această postare care nu are ce căuta în spațiul public. Colaboratorul care a postat acest lucru a fost dată afară de la HotNews.ro. Reiterăm atașamentul nostru pentru decența discursului în spațiul public și hotărârea de a lupta cu orice mijloace pentru a păstra un spațiu public curat. Încă o dată, prezentăm scuzele noastre”, a transmis HotNews.ro.

Și redactorul-șef al HotNews.ro a transmis mesajul, pe Facebook.

 

„Unul dintre editorii contului de Facebook ai HotNews.ro a avut o postare îngrozitoare, inacceptabilă, la adresa fostului premier Victor Ponta. Ne cerem scuze public atât lui Victor Ponta, cât și publicului, pentru această postare care nu are ce caută în spațiul public. Colaboratorului care a postat acest lucru i s-a reziliat contractul. Reiterăm atașamentul nostru pentru decență discursului în spațiul public și hotărârea de a lupta cu orice mijloace pentru a păstra un spațiu public curăț. Încă o dată, prezentăm scuzele noastre”, a scris Cristi Pantazi.

 

Postarea a stârnit numeroase reacții din partea internauților. „Ar fi meritat o primă, nu dat afară!”, a reacționat un internaut. „Lingăilor. Cum naiba să-ți ceri scuze de la un inculpat și un oficial plagiator? Sunteți mai nașpa decât el”, a scris altă persoană.  „Eu zic sa îl angajați la loc, omul a făcut o fapta bună”, a reacționat un alt utilizator.

 

În urma anunțului HotNews.ro, a fost creată o petiție, în care se cere conducerii ca „eroul” să fie reangajat.

„Acest om este un erou pentru noi toți! A dat glas durerilor unui popor intreg și nu merită pedepsit astfel. Hotnews, reangajați-l!”, se precizează în textul petiției.

Totodată, subiectul a devenit o glumă pe internet. De exemplu, sociologul Barbu Mateescu a comentat decizia site-ului de știri: „Nu știam că Liviu Dragnea e colaborator Hotnews”.

 

În plus, internauții au creat imagini pornind de la mesajul angajatului HotNews.

 

 

Victor Ponta a scris, marţi, pe Facebook, că există similitudini între Dacian Cioloş şi Julien Sorel, după ce prim-ministrul a spus că prenumele Julien a fost ales de mama sa ca urmare a impresiei pe care i-a făcut-o personajul principal al romanului „Roşu şi negru” de Stendhal. „Pentru că şi mama mea m-a pus (şi bine a făcut) să citesc literatură universală (şi pentru că am memoria bună) am mers să verific dacă ce îmi aminteam eu despre personajul Julien Sorel i se potriveşte lui Julien Ciolos – şi am constatat că da, chiar foarte tare ! Aveti mai jos ce spune Wikipedia: «încercările unui tânăr de a-şi depăşi condiţia socială printr-o combinaţie de talent, muncă, decepţie şi ipocrizie, doar pentru a se trezi trădat de propria pasiune»”, a scris Victor Ponta.

Premierul Dacian Cioloş a povestit, marţi seară, într-un interviu la radioul public, că al doilea prenume, Julien, l-a ales mama sa după ce a citit cartea „Roşu şi negru” de Stendhal şi a marcat-o personajul Julien Sorel, precizând că prenumele de Dacian a fost dorinţa tatălui său care, de altfel, a înregistrat naşterea la starea civilă. Citeşte aici detaliile.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă