15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialIași: O grupare specializată în traficul de droguri, destructurată de DIICOT

Iași: O grupare specializată în traficul de droguri, destructurată de DIICOT

DIICOT împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi, au efectuat, marți, șase percheziţii domiciliare pe raza municipiului Iaşi, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale, specializată în traficul de droguri, potrivit unui comunicat al instituției. 

La sediul DIICOT Serviciul Teritorial Iaşi, vor fi audiate 12 persoane. 

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus măsura preventivă a reţinerii faţă de patru persoane, urmând a fi sesizat Tribunalul Iaşi cu propunere de arestare preventivă, iar faţă de două persoane s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

Procurorii anticorupție au descoperit că în perioada octombrie 2014- martie 2015, membrii grupării infracţionale au procurat, deţinut pus în vânzare şi comercializat cantităţi importante de droguri de risc, cannabis, şi droguri de mare risc, comprimate ecstasy, către diferiţi consumatori de pe raza municipiului Iaşi.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare, a fost găsită şi ridicată cantitatea totală de 745 grame cannabis, deţinută de către membii grupului infracţional în scopul comercializării pe piaţa ilicită din municipiului Iaşi şi a localităţilor limitrofe.

Cele mai citite

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Comerţul agroalimentar al Uniunii Europene, excedent de cinci miliarde de euro în ianuarie 2024

Comerţul agroalimentar din UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, conform celui mai recent raport lunar privind evoluția importurilor și a...
Ultima oră
Pe aceeași temă