11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialÎCCJ: Infracțiunile comise de Mircea Cosma și Vlad Cosma afectează credibilitatea instituțiilor...

ÎCCJ: Infracțiunile comise de Mircea Cosma și Vlad Cosma afectează credibilitatea instituțiilor statului

Infracțiunile comise de fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, de fiul său, fostul deputat Vlad Cosma, precum și de ceilalți inculpați din dosarul privind atribuirea unor contracte de deszăpezire aduc atingere credibilității instituțiilor statului, impunându-se aplicarea unor pedepse cu executare, subliniază motivarea sentinței pronunțate în cauză de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit Agerpres.

"Întrucât infracțiunile reținute în sarcina inculpaților aduc atingere unor importante valori protejate de legea penală, respectiv credibilitatea instituțiilor statului, a serviciilor publice, precum și corectitudinea și cinstea funcționarilor care își desfășoară activitatea în cadrul acestora, îndeplinind funcțiile încredințate, Înalta Curte consideră că se impune aplicarea unor pedepse cu executare efectivă, în cazul tuturor celor 4 inculpați", precizează motivarea sentinței.

În ceea ce privește cuantumul efectiv al pedepselor, instanța a ținut cont de mai multe criterii de individualizare, precum împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, natura și gravitatea rezultatului produs, conduita manifestată de inculpați în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

"În ceea ce privește împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor se va ține cont, primordial, de faptul că toate aceste fapte nu erau posibile în lipsa implicării și a calității pe care a avut-o inculpatul Cosma Mircea — de președinte al Consiliului Județean Prahova", se mai menționează în motivare.

Fostul președinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost condamnat de magistrații Curții Supreme, pe 1 noiembrie 2016, la opt ani de închisoare, în timp ce fiul său, deputatul Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare.

În același dosar de corupție au mai fost condamnați omul de afaceri Răzvan Alexe și fostul director al Direcției Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, la 2 ani și 6 luni, respectiv, 6 ani de închisoare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă