12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialICCJ și-a declinat compentența cu privire la memoriul înaintat de Ghiță

ICCJ și-a declinat compentența cu privire la memoriul înaintat de Ghiță

Înalta Curte de Casație și Justiție și-a declinat competența cu privire la memoriul trimis de Sebastian Ghiţă. Astfel, memoriul a fost trimis către Parchetul Curții de Apel Ploiești, unde deputatul urmează să meargă în audienţă, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.

Astfel, după primirea memoriului adresat procurorului general al României, Tiberiu Nițu, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a trimis documentul la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, pentru a fi făcute verificări privind aspectele reclamate de deputat.

În acest context, Sebastian Ghiţă urmează să fie primit în audienţă la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, în condiţiile în care are interdicţie să părăsească municipiul Ploieşti, aceasta fiind una dintre obligaţiile stabilite prin controlul judiciar dispus de procurorii DNA Ploieşti în dosarul în care deputatul este cercetat.

Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat, luni, că a luat legătura cu procurorul general al României, Tiberiu Niţu, şi că intenţionează să discute personal cu acesta, dar că a aflat că, deocamdată, nu este în ţară.

“Dacă nu voi reuşi, pentru că eu nu pot să plec din Ploieşti şi nu pot merge la Parchetul General, voi merge la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti”, a spus atunci Ghiţă.

Procurorii DNA Ploieşti l-au anunţat pe Sebastian Ghiţă, în 24 iunie, că a fost extinsă urmărirea penală pe numele său pentru noi fapte de corupție comise de când acesta este parlamentar, dar și înaintea mandatului și, totodată, au extins și sechestrul asigurător asupra bunurilor acestuia.

De asemenea, procurorii au modificat unele dintre obligaţiile controlului judiciar pentru Sebastian Ghiţă, acesta având interdicţie să desfăşoare activitate în calitatea de deputat, “în exercitarea căreia a săvârşit fapta”, dar şi să părăsească municipiul Ploieşti fără a avea încuviinţarea prealabilă a anchetatorilor.

La ieşirea de la DNA, Sebastian Ghiţă a spus că noua măsură, de a nu părăsi Ploieștiul, a fost luată probabil pentru a fi umilit, pentru că nu a încălcat cu nimic cealaltă măsură, a interdicţiei de a părăsi ţara, din cadrul controlului judiciar.

Sebastian Ghiţă a mai afirmat că o parte din dosarul său se referă la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 și că are interdicția de a vorbi cu premierul Victor Ponta, el susținând că este un dosar politic care vizează “dărâmarea acestui guvern”.

“De data aceasta, domnul procuror Onea a crezut de cuviinţă că nu trebuie să părăsesc Ploieştiul. I-am solicitat explicaţii, mi-a spus că aşa crede dânsul, că dânsul este procuror, eu sunt cetăţean şi că drepturile şi libertăţile mele, într-o astfel de situaţie, când deschide un dosar, sunt la dispoziţia dânsului şi că nemulţumirile să le adresez Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, a precizat Ghiţă.

Ulterior, la postul B1 TV, Sebastian Ghiţă a declarat că va prezenta în Parlament înregistrări în care procurorul DNA care l-a audiat a transmis unor oameni de afaceri din Ploieşti, la rândul lor audiaţi, că vor fi închişi dacă nu spun ceva despre el, precizând că va cere şi protecţia procurorului general al României.

“Am să duc în Parlamentul României poziţii şi înregistrări ale unor patroni de firme de construcţii din Ploieşti chemaţi de acest domn procuror, ţinuţi şase ore la audiere şi veţi auzi cum acest procuror le promitea lucruri: «Îţi promit că nu te arestez, îţi promit că scapi de evaziune fiscală, îţi promit luna şi cerul, spune ceva de Ghiţă». Omul spune: «Nu-l cunosc pe Ghiţă, nu l-am întâlnit»; «Domnule, te bag în puşcărie şi te ţin 60 de zile acolo dacă nu spui exact cum a fost». Veţi auzi aceste înregstrări în Parlament. Le am şi le voi duce şi luni la procurorul general al României. Am înţeles că Onea este un procuror de la DNA, dar nu pot să cred că în ţara asta, dacă un procuror e de la DNA, e infailibil, că nu greşeşte, că nu are intenţii rele şi nu-şi construieşte cariera pe munca şi sudoarea altora care au muncit zeci de ani”, a spus Ghiţă.

El a adăugat că va arăta că procurorul este în afara legii şi va cere protecţia procurorului general al României.

Urmărirea penală a lui Sebastian Ghiţă a fost extinsă pentru trafic de influenţă, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la schimbarea destinaţiei fondurilor UE şi coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din 2012 şi la cele prezidenţiale din 2014, potrivit DNA.

Deputatul Sebastian Ghiţă le-a trimis, săptămâna trecută, colegilor săi parlamentari o scrisoare prin care solicită declararea unui conflict constituţional între puterile statului, după ce DNA a dispus în cazul său interdicţiile de a-şi exercita funcția de deputat şi de a părăsi municipiul Ploieşti.

“Decizia mi se pare extrem de gravă, neconstituţională şi cu potenţiale repercusiuni asupra democraţiei în România. Consider că Parlamentul şi Comisia Juridică trebuie să reacţioneze urgent în vederea limitării unui astfel de abuz. Sunt dispus să înaintez Biroului Permanent şi Comisiei Juridice orice documente relevante. Totodată, solicit declararea unui conflict între puterile statului care să fie soluţionat de către Curtea Constituţională”, se arată în scrisoarea trimisă de Ghiţă Camerei Deputaţilor şi făcută publică de secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici.

Ghiţă le atrage atenţia colegilor săi parlamentari că lipsa unei reacţii poate duce la măsuri ale procurorilor care “să schimbe configuraţii politice” şi susţine că se va adresa procurorului general al României, ministrului Justiţiei şi procurorului ierarhic superior procurorului de la DNA Ploieşti care i-a dispus interdicţia de a-şi exercita atribuţiile de parlamentar.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, luni, să trimită un punct de vedere la Biroul Permanent în legătură cu scrisoarea lui Sebastian Ghiţă, în care să sugereze Biroului ca, în cazul în care consideră că există un conflict între instituţii, să sesizeze Curtea Constituţională.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă