21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialIGSU: 2.448 de unități școalare nu au autorizație de securitate

IGSU: 2.448 de unități școalare nu au autorizație de securitate

Numărul școlilor care erau obligate să obțină autorizația de securitate și nu au făcut acest lucru până acume este de  2.318 școli preuniversitatare și 130 de clădiri din învățământul universitar, a precizat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), conform Agerpres. 

De asemenea, 1.756 clădiri cu destinația de unități școlare în învățământul preuniversitar și 151 clădiri cu destinația de unități școlare în învățământul universitar care au obținut autorizația de securitate la incendiu.

“Pentru toate celelalte clădiri având destinația de unități școlare, atât în învățământul preuniversitar cât și în învățământul universitar, care au fost puse în funcțiune anterior introducerii obligației legale de obținere a autorizației de securitate la incendiu, pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță a activității, sunt executate anual controale de verificare a apărării împotriva incendiilor, precum și activități de informare preventivă și educare a elevilor și studenților asupra modului de comportament în cazul producerii unui incendiu sau altei situații de urgență”, relevă sursa citată.

Comunicatul arată că, în urma verificărilor, efectuate de specialiștii în domeniul preventiv, în cursul anului 2014, au fost constatate 20.345 încălcări ale legislației pe linia apărării împotriva incendiilor, 4.846 dintre acestea fiind remediate în timpul acțiunilor de control. În urma acestora, au fost aplicate 12.269 sancțiuni contravenționale din care 582 amenzi în cuantum de 602.050 lei și 11.687 avertismente.

Instituția explică pe larg prevederile legislative în vigoare, dar și abrogate, în domeniul autorizării construcțiilor din punctul de vedere al securității la incendiu, cu referire specială la construcțiile destinate învățământului.

Astfel, potrivit IGSU, în conformitate cu prevederile cadrului legislativ în vigoare, proprietarul ori beneficiarul construcției are obligația să solicite și să obțină avizul de securitate la incendiu înainte de începerea lucrărilor de execuție la construcțiile noi, de modificare a celor existente și/ sau la schimbarea destinației acestora, avizul fiind emis de inspectoratele pentru situații de urgență, după verificarea respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor, stipulate în documentațiile tehnice de proiectare.

Potrivit acelorași prevederi, adaugă IGSU, ulterior, proprietarul ori beneficiarul construcției deține obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu înainte de punerea în funcțiune a clădirilor ori spațiilor amenajate în clădiri, document prin intermediul căruia se certifică îndeplinirea măsurilor de apărare împotriva incendiilor. Potrivit legii, autorizația de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau juridice, deținătoare ale construcțiilor, instalațiilor și ale altor amenajări, dreptul de a le pune în funcțiune și de a le exploata din punct de vedere al îndeplinirii cerinței esențiale (securitate la incendiu).

Atât eliberarea avizului, cât și a autorizației de securitate la incendiu se realizează de către inspectoratele pentru situații de urgență, fără a fi percepute, solicitanților, taxe în acest sens.

“În legislația națională, construcțiile de învățământ au fost introduse, în mod explicit, în categoriile de construcții, instalații tehnologice și alte amenajări care se supun avizării și/ sau autorizării privind prevenirea și stingerea incendiilor, odată cu intrarea în vigoare a HG. Nr.571/ 1998 pentru aprobarea categoriilor de construcții, instalații tehnologice și alte amenajări care se supun avizării și/ sau autorizării, în prezent abrogată. Anterior adoptării acestor acte normative, obligația obținerii autorizației era reglementată doar pentru construcțiile noi sau pentru cele existente la care s-au efectuat lucrări de dezvoltare, modernizare sau schimbare a destinației (H.G. nr.51/ 1992 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea activității de prevenire și stingere a incendiilor), în cazul construcțiilor de învățământ obținerea autorizației fiind obligatorie, de exemplu doar în cazul în care aceste construcții înglobau o sală aglomerată”, subliniază IGSU, în comunicatul remis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, “în prezent, obligativitatea obținerii avizului/ autorizației de securitate la incendiu este aplicabilă construcțiilor cu destinația de învățământ noi sau existente, la care s-au efectuat lucrări de dezvoltare, modernizare sau schimbare a destinației, și pentru care, la data când au fost date în exploatare, legislația prevedea această obligație”.

Pe 7 noiembrie, premierul interimar Sorin Cîmpeanu a afirmat că, din cele 19.000 de școli din România, doar 7% au autorizație cu privire la protecția contra incendiilor.

O zi mai târziu, el a afirmat că după anunțul său prin care susținea că doar 7% din școli au avize de protecție împotriva incendiilor, alte 4.000 de școli “și-au adus aminte” că dețin un astfel de aviz.

“În momentul când am anunțat că 7 % dintre cele 18.799 de școli (…), în valoare absolută 2.895 de școli, au autorizație PSI și restul nu au, știți ce s-a întâmplat? La nivelul Inspectoratelor Școlare, în colaborare cu administrația locală — pentru că școlile sunt în sarcina administrațiilor locale—, a fost o mobilizare exemplară de a căuta acele avize PSI și au reușit să găsească: de la 2.895 s-au înregistrat în baza de date până la 6.866. Încă aproape 4.000 de școli și-au adus aminte că au avize”, a afirmat Cîmpeanu, care este și ministru al Educației, la Antena 3

Acesta a adăugat că responsabilii din educație au încercat să îl convingă că “9.000 de clădiri din unități de învățământ nu au nevoie de aviz PSI”.

“Este foarte straniu. Au o interpretare a unor acte normative (…) prin care vor să demonstreze că nu este necesară obținerea acestui aviz. Și tocmai de aceea se află pe agenda preocupărilor, prioritar, poate chiar în ședința normală de guvern de miercuri, vom vedea care este coerența legislativă în acest domeniu. Am luat exemplul școlilor, dar nu este vorba numai de școli, este vorba și de spitale. (…) Vom face o analiză completă de risc la explozii, cutremure, incendii, cu echipe mixte ISU și Inspectoratul de Stat în Construcții. Dar asta numai după ce vom analiza coerența cadrului legislativ”, a mai spus premierul interimar.

Cele mai citite

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...

VIDEO. Mesajul lui Mbappe. Francezul a anunțat oficial că va părăsi PSG. “Este ultimul meu an”

După șase ani de activitate la Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe (25 de ani) a luat decizia de a pleca. Speculațiile din presa internațională s-au...
Ultima oră
Pe aceeași temă