13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialIJ s-a autosesizat în cazul de braconaj din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița

IJ s-a autosesizat în cazul de braconaj din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița

Inspecția Judiciară (IJ) s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care a fost instrumentat cazul de braconaj din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, potrivit Agerpres. 

“Având în vedere relatările recente din mass-media cu privire la cazul de braconaj din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, județul Caraș-Severin, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu la data de 9 octombrie 2015, cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul de instrumentare și soluționare a cauzei, lucrarea fiind înregistrată la Direcția de inspecție judiciară pentru procurori.

Astfel, Inspecția Judiciară va demera verificările prealabile  în conformitate cu dispozițiile art.45 alin. 2, 3 și 4 lit. b din Legea nr.317/ 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, și ale art.12 — 19 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară. 

Etapa verificărilor prealabile este una premergătoare cercetării disciplinare, competența Inspecției Judiciare fiind, conform prevederilor legale, ”de a stabili dacă există indiciile săvârșirii de către magistrați a unei abateri disciplinare și de a se pronunța după caz, în funcție de rezultatul verificărilor”.

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă