12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialIlie Carabulea a fost ridicat de DNA, după percheziţii la firmele sale...

Ilie Carabulea a fost ridicat de DNA, după percheziţii la firmele sale din Bucureşti şi Sibiu

UPDATE. Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost ridicat din Sibiu de procurorii anticorupţie şi va fi dus la sediul DNA din Bucureşti, pentru a da declaraţii, Radu Mustăţea şi alte persoane suspectate de fapte de corupţie fiind deja audiate.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, procurorii anticorupţie îl aduc la Bucureşti pe Ilie Carabulea, cu o maşină care a plecat din Sibiu marţi la prânz, după ce au fost făcute percheziţii.

Ilie Carabulea va fi audiat la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând ca procurorii să decidă dacă în cazul acestuia vor fi luate măsuri preventive.

La sediul DNA sunt deja audiate unele dintre persoanele vizate în dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, printre aceştia fiind şi Radu Mustăţea, membru în CA al Carpatica Asig şi preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au efectuat, marţi dimineaţă, percheziţii domiciliare în 17 locaţii din Bucureşti şi Sibiu, într-un dosar de corupţie ce vizează reprezentanţi ai societăţii Carpatica Asigurări, precum şi funcţionari din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Printre suspecţii care vor fi duşi la audieri este omul de afaceri Ilie Carabulea.

Surse judiciare au declarat că în acest dosar sunt suspectate de fapte de corupţie 11 persoane, între care un fost director al Carpatica devenit membru al Autorităţii de Supraveghere Financiară şi un preşedinte al Biroului de Asigurări din România care susţineau interesele Carpatica.

Aceste persoane sunt suspectate de infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, cum ar fi: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, luare/dare de mită, trafic/cumpărare de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.

Potrivit surselor citate, fostul director al Carpatica devenit membru al ASF şi vizat în acest dosar ar fi Radu Mustăţea, iar celălalt membru al conducerii societăţii ajuns şi el la ASF şi vizat în dosar ar fi Marian Mîrzac.

Grupul Carpatica, din care face parte Carpatica Asig, este controlat de omul de afaceri Ilie Carabulea.

Surse judiciare au declarat că în anchetă ar fi vizat şi Carabulea, care le-ar fi oferit funcţii lui Mustăţea şi Mîrzac, ajunşi ulterior membru, respectiv preşedinte al Biroului de Asigurări din România.

Carpatica ar fi trebuit să-şi majoreze capitalul social cu 15 milioane de euro, dar nu a efectuat această operaţiune. Cu sprijinul celor doi, care ar fi influenţat controlul ASF la companie, companiei Carpatica Asig nu i-a mai fost suspendată activitatea pe piaţa asigurărilor, potrivit surselor citate.

Aceleaşi surse arată că Mîrzac îi transmitea informaţii lui Carabulea prin intermediul lui Mustăţea.

Percheziţiile au loc la mai multe sedii ale Carpatica Asigurări din municipiul Sibiu, precum şi la locuinţele omului de afaceri Ilie Carabulea, dar şi ale membrilor familiei acestuia, şi sunt în desfăşurare. De la locuinţa din Sibiu a fiului lui Carabulea, unde percheziţiile s-au finalizat, anchetatorii au ridicat mai multe documente.

La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa sediului aflat în incinta Centrului de Afaceri Sibiu se află mai multe maşini ale MAI şi ale Jandarmeriei, iar anchetatorii fac percheziţii în birouri, în timp ce majoritatea angajaţilor au fost trimişi acasă.

Din sediul Carpatica Asigurări aflat în incinta Centrului de Afaceri Sibiu fusese scoasă de anchetatori până acum o femeie care a fost dusă la audieri.

Centrul de Afaceri Sibiu este deţinut tot de Ilie Carabulea, clădirea, aflată în zona centrală a oraşului, fiind realizată din fonduri europene în perioada 2009-2012, valoarea totală a proiectului depăşind 87 de milioane de lei.

Procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost condamnat în 2010 la un an şi şase luni de închisoare pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. El i-a dat şpagă procurorului Florin Apostu, la acea dată şef al Parchetului Judecătoriei Sibiu, pentru a da soluţii favorabile în cele 196 de dosare penale instrumentate de procurori în legătură cu activitatea firmelor sale. Carabulea a executat doar o parte din pedeapsă, fiind eliberat condiţionat.

În septembrie 2010, Ilie Carabulea avea o avere estimată la 200 de milioane de euro, fiind cel mai bogat omul de afaceri din Sibiu. El controlează grupul Atlassib şi Carpatica, având afaceri în domeniul bancar, asigurări, transport şi imobiliare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă