10.7 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialÎn liftul blocat între etajele Tribunalului, judecătoarele purtau negocieri pentru a...

În liftul blocat între etajele Tribunalului, judecătoarele purtau negocieri pentru a nu fi interceptate. Scopul: eliberarea lui Dinel Staicu

Judecătoarea arestată Antonela Costache s-a întâlnit cu  avocata Ileana Alina Răducan, arestată preventiv, în liftul Tribunalului Bucureşti, blocat între etaje, pentru a evita interceptarea negocierii eliberării lui Dinel Nuţu Staicu, spun procurorii în referatul prin care au obţinut arestările în acest dosar. Pentru eliberararea lui Dinel s-a plătit 150.000 de euro.

Potrivit referatului de urmărire penală, ”grefierul ( Sorin Vasilescu, de la Tribunalul Bucureşti-nn) a promis şi că va intermedia o întâlnire între avocatul RĂDUCAN ILEANA ALINA şi judecătorul COSTACHE ANTONELA ANEMARY, urmând ca cele două să discute în liftul Tribunalului Bucureşti, într-un interval de timp în care acesta se va bloca între etaje: „Şi dacă vrei să te vezi cu ea, i-a zis că, cică, s-ar bloca cu liftu’ până sus, la… aşa… Să bage avocata… ”.

Citeşte şi Interceptări in dosarul judecătoarelor şpăgare. Vezi cum plănuiau să convingă alţi judecători să ia mită

Împărţirea banilor pentru eliberarea lui Dinel, motiv de ceartă

 Daniela Petre, altă avocată implicată în eliberarea lui Dinel, alături de soţul său, Dan Petre şi de avocata Ileana Alina Răducan, a considerat că pretenţiile grefierului VASILESCU SORIN sunt  exagerate (voia 50.000 de euro din totalul de 150.000, pentru că el a spart şi programul ECRIS de distribuire aleatorie a dosarelor, pentru a repartiza dosarul lui Dinel completului condus de Antonela Costache-nn)  („Da’ ăsta e… strigător la cer ce … ce a cerut şi, oricum, ă…”).

Citeşte şi Vezi ce oameni de afaceri urmau să elibereze sau să ajute judecătoarele corupte

Intr-o convorbire cu judecătoarea Viorica Dinu, avocata Daniela Petre i-a solicita acesteia să discute cu COSTACHE ANTONELA ANEMARY, scopul acestui demers fiind să o convingă să renunţe la serviciile lui VASILESCU SORIN, astfel încât banii să nu mai fie remişi prin intermediul grefierului: „Da, spuneţi-i lu’ ANTONELA, spuneţi-i lu’ ANTONELA…”, „Ce spune ea şi vedeţi dacă se leagă ce v-am spus eu, ce i-a spus asta lu’ SORIN cu…”.

DINU VIORICA a fost de acord că grefierul a pretins o sumă mult prea mare („Doamne! Păi, pentru ce vrea, fraţilor, cinci mii?”) şi că ar trebui să se renunţe la serviciile lui: „Mamă, Trebuie înlăturat! Înseamnă că eu am o poziţie…”.

Citeşte şi Cum faceau trafic de influentă la Curtea de Apel judecătoarele arestate. Spaima de ”… DNA e terminată”!- fragment din referatul procurorilor

”Potrivit noii strategii, suma de 150.000 euro trebuia remisă de RĂDUCAN ILEANA ALINA ( avocata din Craiova a lui Dinel- nn) inculpatei PETRE DANIELA ( avocată din Bucureşti) care, la rândul ei, urma să aducă banii la locuinţa inculpatei DINU VIORICA ( judecătoare arestată), la data de 18 ianuarie 2013 (vineri): „Că banii de adus vi-i aduc vineri!”. Au stabilit să mai aibă o discuţie a doua zi, 16 ianuarie 2013, în jurul orei 19:00: „Nu, că vin tot aşa …[neinteligibil]… vedeţi dumneavoastră că eu oricum vin pe la şapte, aşa…”.

Citeşte şi Judecătoarele Costache şi Dinu de la Tribunalul Bucureşti, arestate, alături de alţi patru complici! Afla de ce sunt judecătoarele ”pericol social”

Totodată, PETRE DANIELA şi-a manifestat disponibilitatea de a mări cuantumul sumei de bani promise în schimbul eliberării lui NUŢU (fost STAICU) DINEL: „Şi să vorbiţi cu ANTONELA dacă mai vreţi ceva peste şi ce!

După o încercare de eliberare eşuată (pentru că judecătoarea Antonela Costache a avut un coşmar: ar fi prins-o DNA şi ar fi ajuns la închisoare), gruparea judecătoarelor a reuşit eliberarea lui Dinel in a doua rundă.

In acest dosar a fost pus sub învinuire şi fratele lui Dinel, Marian Staicu.

Cele mai citite

Demitere suspectă a vicepreședintelui grupului GRAMPET. Investitori ruși ar încerca să cumpere fabrici din România

Președintele grupului GRAMPET, Gruia Stoica, un foarte important transportator feroviar privat de marfă din România, a transmis că l-a demis pe vicepreședintele grupului, Călin...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Comisia Europeană a simplificat regulile în vamă pentru mărfurile de import, analiză Ey

Prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile de import (valoarea de tranzacție) este unul din elementele de taxare care poate genera probleme complexe...
Ultima oră
Pe aceeași temă