16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialAlarmă la Lugoj. În sediul unei BĂNCI a fost găsit un obiect...

Alarmă la Lugoj. În sediul unei BĂNCI a fost găsit un obiect care semăna cu o GRENADĂ

UPDATE 19,00: Alarma de la Lugoj s-a dovedit nejustificată. Polițiștii din Timiș au stabilit că obiectul suspect, asemănător unei grenade, descoperit pe un birou, este din plastic și ar fi fost folosit la repararea unor imprimante, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Timiș, Mirela Drăghicioiu, a declarat, luni seară, că obiectul descoperit pe unul dintre birourile băncii din Lugoj este din plastic și ar fi fost folosit la repararea unor imprimante și multifuncționale.

”În urma primelor investigații, se pare că este vorba de un obiect din plastic, care ar fi fost folosit la repararea unor imprimante și multifuncționale, la care au lucrat niște specialiști în cursul zilei de luni la respectiva bancă. Obiectul a fost ridicat și va fi supus unor expertize tehnice, iar apoi va fi distrus. Circulația rutieră din zonă a fost reluată, iar în scurt timp vor pleca din sediul băncii și specialiștii pirotehniști”, a declarat Mirela Drăghicioiu.

Un obiect suspect, care este, după toate aparențele, o grenadă defensivă, a fost găsit în sediul unei bănci din municipiul Lugoj, informează Digi 24.

La locul evenimentului s-au deplasat forțe de la ISU Timiș, precum și ambulanțe. Clădirea, aflată în centrul orașului, a fost evacuată, iar în jurul ei a fost instituit un perimetru de siguranță.

Grenada a fost descoperită, luni după amiază, de agentul de pază al băncii într-o geantă abandonată. Agentul a sunat la 112.

Reprezentanții ISU nu au putut confirma, până în acest moment, dacă grenada ar fi putut face explozie. După forma acesteia, ar putea fi o grenadă de exercițiu, neletală.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă