15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialÎncă cinci membri ai galeriilor au fost trimiși în arest preventiv, după...

Încă cinci membri ai galeriilor au fost trimiși în arest preventiv, după violențele de la mitingul din Piața Victoriei

Cinci protestatari care au participat la acțiunile violente de la mitingul din Piața Victoriei, la data de 1 februarie, au fost trimiși în arest preventiv, a decis, vineri, Tribunalul București.

Cei cinci fac parte din galeria “ultras” a unei echipe de fotbal.

Anterior, Judecătoria Sectorului 1 stabilise că aceste cinci persoane pot fi cercetate sub control judiciar și decisese arestarea unei singure persoane – Alexandru George Timinschi.

Începând de vineri, măsura controlului judiciar a fost înlocuită cu arestarea preventivă pentru Ionuţ – Cristian Dinu, Andrei – Lucian Dumitrescu, Razvan-Marian Radu, Alexandru Marius Boşcu și Daniel Ionuţ Ion.


Citește și: Opt persoane au fost reţinute în dosarul privind violenţele de la manifestaţiile din Piaţa Victoriei

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au anunţat, în 6 februarie, că au dispus începerea urmăririi penale pentru ultraj, folosire de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii publice faţă de opt persoane,dintre care patru în stare de arest preventiv şi patru aflate sub control judiciar, în cazul violenţelor petrecute în Piaţa Victoriei în noaptea de 1 spre 2 februarie.


Ionuţ Cristian Dinu, Răzvan Marian Radu, Alexandru Marius Boşcu şi Daniel Ionuţ Ion sunt acuzaţi de complicitate la ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar Andrei Lucian Dumitrescu este cercetat pentru complicitate la ultraj.

În acelaşi dosar, procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 au decis controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de Nicolae Bogdan Dobre, cercetat pentru complicitate la ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, Mihai Călin, acuzat de instigare publică şi Marius Jijie, pus sub acuzare pentru ultraj contra bunelor moravuri.


Citește și: Jandarmii au reținut 79 de persoane care s-au manifestat violent la mitingul din Piața Victoriei. Continuă identificarea celor care au comis agresiuni

Jandarmeria Română a anunțat joi dimineață că “în urma acțiunilor și intervenției jandarmilor din cursul nopții trecute 79 de persoane au fost reținute și conduse către secțiile de poliție în vederea stabilirii identității precum și a gradului de implicare sau vinovăție în ceea ce privește incidentele petrecute la nivelul Capitalei”.


Marile proteste au început în București la data de 31 ianuarie, în urma deciziei Cabinetului Grindeanu de a aproba OUG 13 / 2017 (ulterior anulată). Protestele au fost în general pașnice, cu excepția unor violențe comise, aparent, de persoane care fac parte din galeriile unor cluburi sportive.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă