15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialÎncă un caz grav de sindrom hemolitic uremic din Argeş a ajuns...

Încă un caz grav de sindrom hemolitic uremic din Argeş a ajuns la Bucureşti

UPDATE. Diagnosticul sindrom hemolitic uremic pentru fetiţa de un an şi opt luni din Piteşti a fost confirmat, prin testele specifice, iar acum copilul este în sală, unde se montează cateterul pentru a începe dializa, fiind un caz grav, a declarat, sâmbătă dimineaţă, pentru News.ro, şeful Clinicii de Nefrologie de la Spitalul de Copii "Marie Curie" din Capitală, prof. dr. Mihaela Bălgrădean.

"Este un caz grav, aşa cum au fost multe astă iarnă. Copila este în sală, se montează cateterul şi începe dializa", a explicat medicul.

————————–

O fetiţă în vârstă de un an şi 8 luni din Piteşti, cu sindrom hemolitic uremic, a fost transferată, vineri seara, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie”, transmite corespondentul MEDIAFAX. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Piteşti, Adina Enescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că fetiţa în vârstă de un an şi 8 luni este bolnavă de două zile la domiciliu.

Vineri, copila a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, unde a fost evaluată şi consultată, fiind diagnosticată cu sindrom hemolitic uremic sub observaţie. Medicii de la urgenţă, cel de gardă şi medicul din spital au decis transferul copilei la Bucureşti. "Au fost anunţate autorităţile, inclusiv reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş despe acest caz", a spus Adina Enescu.

Fetiţa a fost transportată de la Piteşti în Capitală cu o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş. 

20 de copii, majoritatea din Argeş, au fost transferaţi, de la finele lunii ianuarie, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie”, cu sindrom hemolitic uremic sau cu suspiciuni de sindrom hemolitic uremic. Trei copii au murit în spital.

 

Cele mai citite

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă