8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialINCENDIU în Capitală, într-un bloc din Piaţa Romană

INCENDIU în Capitală, într-un bloc din Piaţa Romană

Un incendiu a izbucnit la parterul unui bloc din Piaţa Romană, vineri după-amiază, la faţa locului intervenind mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov, informează Mediafax.

Incendiul ar fi izbucnit după ce a luat foc material lemnos, la parterul imobilului cu şase etaje, fiind degajat fum gros la nivelul parterului şi al primului etaj. Pompierii au evacuat 10 persoane.

Un bărbat în jur de 30 – 40 de ani, care prezenta arsuri pe 20% din suprafaţa corpului, a fost transportat la Spitalul de Arși. Două femei au fost transportate la Spitalul Floreasca.

Alte trei persoane, evaluate medical de echipajele SMURD, au refuzat transportul la spital, iar ceilalți patru evacuați sunt în stare bună.

În timpul intervenției, un pompier s-a dezechilibrat și a căzut, în picioare, de pe scara sprijinită de fațada blocului, nefiind transportat la spital.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere, trei autoscări, două ambulanțe SMURD și cu detașamentul special de salvatori.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Avertisment din partea European Green Party către Parlamentul European. Ancheta “Russiagate”, despre bani oferiți unor politicieni din UE, trebuie accelerată înainte de alegerile europene

Partidul European al Verzilor (European Green Party) cere ca investigația "Russiagate", referitoare la banii pe care Rusia i-ar fi oferit unor politicieni din UE,...

Un bănișor, la ipocritul Plicușor

Primarul general Nicușor Dan se laudă în campanie că le-a blocat PUZ-urile edililor Negoiță, Băluță și Ciucu. Pe lângă problema blocării dezvoltării Bucureștiului, ceea ce...

VIDEO. Klaus Iohannis, noi declarații despre candidatura NATO: “Discuţii se poartă, sunt foarte intense”

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că, în ceea ce privește chestiunile legate de NATO, discuțiile și negocierile nu se desfășoară în public. Aceste remarci...
Ultima oră
Pe aceeași temă