10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialIncendiu la groapa de gunoi de la Glina

Incendiu la groapa de gunoi de la Glina

Un incendiu a izbucnit la groapa de gunoi din Glina, în spaţiul special amenajat. În mod progresiv, au fost trimise la faţa locului 8 autospeciale de stingere. Suprafaţa afectată este de aproximativ 5000 mp. Potrivit informaţiilor de IGSU, nu sunt persoane rănite. Nu este pericol de extindere a incendiului către locuinţele din jur. Incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare.

Totodată a fost declanşată o investigaţie pentru a stabili în ce condiţii a izbucnit incendiul.Pompierii iau în calcul varianta ca focul să fi fost pus, deoarece acesta s-a semnalat în jurul gropii de gunoi, iar viteza de propagare a fost una neobişnuit de mare. Totuşi, nu este exclusă şi variante autoaprinderii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, Daniel Vasile, a declarat pentru News. ro că, la ora actuală, incendiul a fost localizat şi este în curs de stingere, dar mai sunt câteva focare asupra cărora acţionează încă echipele de pompieri.

"Incendiul a cuprins toată groapa, împrejurul gropii, dar şi pereţii acesteia. La faţa locului, s-au deplasat opt autospeciale ISU, iar de la Primăria Glina au fost trimise două buldoexcavatoare", a spus Daniel Vasile.

El a precizat că, în urma incendiului, a fost sesizată Garda de Mediu. "Am sesizat Garda de Mediu, s-a degajat mult fum, dar nu s-a pus problema evacuării populaţiei din apropierea gropii de gunoi", a mai spus Daniel Vasile. El a precizat că vor mai rămâne în zonă autospeciale ale ISU Bucureşti – Ilfov până la lichidarea completă a focarelor.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Parlamentul UE aprobă interzicerea produselor fabricate prin muncă forțată

Parlamentul European a aprobat normele care interzic în UE vânzarea, importul și exportul de bunuri fabricate prin muncă forțată, scrie Reuters. Măsura a fost impusă...
Ultima oră
Pe aceeași temă