10.2 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu la o primărie dintr-o comună vrânceană. Acoperişul a fost distrus

Incendiu la o primărie dintr-o comună vrânceană. Acoperişul a fost distrus

Acoperişul şi mai multe birouri ale primăriei din comunca vrânceană Spulber au fost cuprinse de flăcări. Pompierii fac o anchetă şi urmează să strabilească ce a provocat incendiul, dar şi cuantumul pagubelor, informează Monitorul de Vrancea.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Florin Olaru, a declarat că flăcările care au cuprins acoperişul Primăriei comunei Spulber în noaptea de luni spre marţi au fost observate în jurul orei 3.30, de către un paznic al instituţiei, distrugând o suprafaţă de aproape 150 de metri.

Pompierii au reuşit să stingă flăcările, luni dimineaţă, în jurul orei 10.30. Pompierii au deschis o anchetă pentru a afla ce a provocat incendiul şi la ce sumă se ridică pagubele.

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă