21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu la Ploiești. Trei persoane au nevoie de îngrijiri medicale

Incendiu la Ploiești. Trei persoane au nevoie de îngrijiri medicale

Pompierii militari au fost solicitaţi pe strada Izvoare, unde s-a anunţat că patru imobile au fost cuprinse de flăcări.

Focul s-a extins însă şi la a cincea casă, transmite Mediafax. "Am intervenit cu 13 echipaje, fiind vorba de 52 de pompieri, focul este acum localizat, însă sunt colegii acolo şi intervin. Se lucrează pentru lichidare. Au fost în total cinci case care au fost cuprinse de foc” a declarat Raluca Vasiloae, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova. 

Potrivit sursei citate, două femei au suferit arsuri, iar un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică. "Sunt două femei de 64 şi 70 de ani cu arsuri pe faţă, iar o fetiţă de 12 ani a suferit un atac de panică", a afirmat Raluca Vasiloae.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi, cauza nefiind încă stabilită.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă