UPDATE 13,45: Deasupra cartierului Titan s-a ridicat un nor de fum negru, care s-a împrăștiat însă din cauza vântului, ne-au declarat martori oculari.
UPDATE 13,40: La locul incendiului au fost trimise 11 autospeciale de pompieri, o mașină CBRN (destinată intervenției în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice și radiologice și pentru decontaminare), trei autoscări, un echipaj de descarcerare și două ambulanțe.
În vecinătatea halei sunt mai multe depozite și există riscul ca focul să se extindă, a precizat Adrian Marin.
Un incendiu s-a declanșat, vineri, la o hală a unui depozit de băuturi alcoolice din Sectorul 3 al Capitalei.
Depozitul se află pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 în zona Republica.
Suprafața afectată este de circa 2000 de metri pătrați.
Intervin pompierii de la ISU București. Potrivit purtătorului de cuvânt al acestei instituții, în zonă sunt degajări foarte mari de fum.