20 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Incendiu la un depozit din județul Ilfov. Pompierii intervin cu 14...

FOTO. Incendiu la un depozit din județul Ilfov. Pompierii intervin cu 14 autospeciale

Un incendiu la un depozit de documente a fost semnalat, vineri seară, în localitatea Dărăști din județul Ilfov.

Pompierii au trimis la intervenție 14 autospeciale, inclusiv patru autoscări, întrucât incendiul este foarte greu de lichidat. Depozitul aparține unei firme specializate în păstrarea arhivelor, iar clădirea care a luat foc este plină cu documente pe suport de hârtie.

Din fericire, clădirea se află undeva pe câmp, astfel că nu este pericolul ca flăcările să afecteze și alte construcții.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul...

Cine sunt românii care vor primi pensii mai mari din toamnă. Anunțul șefului Casei de Pensii

Începând cu 1 septembrie, 3 milioane de pensionari ar urma să primească bani în plus. Până atunci însă știm că modelul noilor decizii de...

Generația de Aur, ultima victorie, cu o Selecționată mondială a Stelelor: 3-2

Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World Stars), pregătită de Jose Mourinho, potrivit rador.ro. Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World...
Ultima oră
Pe aceeași temă