14.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu puternic la mansarda unui bloc din Bacău

Incendiu puternic la mansarda unui bloc din Bacău

Un incendiu puternic a avut loc, miercuri seara, la mansarda unui bloc cu nouă etaje din centrul orașului Bacău. Pentru stingerea focului, au intervenit zeci de pompieri, potrivit Agerpres.

„Din fericire s-a reuşit evacuarea rapidă a locatarilor, doar trei persoane suferind atacuri de panică, iar una o intoxicaţie minoră cu fum. Echipajele SMURD sosite la faţa locului le-au acordat asistenţa medicală necesară. Într-un timp foarte scurt, flăcările au cuprins cei 500 de metri pătraţi ai acoperişului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, căpitanul Andrei Grecu.

Deşi incendiul părea să se extindă, mobilizarea exemplară a pompierilor a făcut ca acesta să fie stins complet în jurul orei 23.15, oră la care, însă, locatarii nu primiseră acordul salvatorilor de a reveni în apartamente. 

Căpitanul Andrei Grecu a mai precizat că după ce focul a fost stins, pompierii au început să cerceteze cauzele ce au dus la izbucnirea focului în mansarda blocului din centrul municipiului Bacău. 

Potrivit unor locatari, respectiva mansardă a fost ridicată la mulţi ani după construirea blocului şi nu se ştie cu precizie dacă construirea acesteia a fost legală. 

Şi poliţia a deschis o anchetă în acest caz, potrivit unor surse din cadrul IPJ Bacău.

Cele mai citite

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă