14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialIncident ciudat la Bistrița. Un copil de 10 ani, internat la o...

Incident ciudat la Bistrița. Un copil de 10 ani, internat la o școală specială, a căzut de la etaj, în timpul nopții

Un băiat în vârstă de 10 ani, internat în Centrul pentru Educaţie Incluzivă numărul 1 din Bistriţa, s-a prăbuşit de la etajul II al clădirii unde funcţiona internatul unităţii de învăţământ. Incidentul s-a petrecut în noaptea de mierrcuri spre joi, în jurul orei 24.00. 

Copilul a căzut pe o bucată de pământ din faţa centrului, care a atenuat destul de mult impactul. S-a ridicat singur de jos şi a vrut să se întoarcă în dormitor, abia atunci fiind observat de către îngrijitori, informează Bistrițeanul.ro  

  „Probabil copilul a vrut să meargă la baie, pentru că baia e comună. O fi greşit drumul”, precizează unul dintre paznicii centrului, potrivit căruia noaptea trecută a existat un supraveghetor care a avut grijă de copiii de la etajul respectiv.  

„Am găsit un copil aşezat în pat, conştient, stabil hemodinamic şi respirator, care acuza o durere la nivelul coloanei dorsale şi sacrate, fără probleme pe timpul transportului.

Nu ştie cum a căzut jos şi cum a ajuns acolo, s-a trezit de durere”, declară medicul ajuns la faţa locului Mihaela Kuron, pentru publicația citată.

 

 

Cele mai citite

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă