15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Bărbatul căruia i s-a făcut rău în stația de metrou Mihai...

UPDATE. Bărbatul căruia i s-a făcut rău în stația de metrou Mihai Bravu a murit. Circulația a fost reluată pe ambele fire

UPDATE 10.51: Persoana căreia i s-a făcut rău în metrou, vineri dimineaţă, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele de la Ambulanţă, fiind declarat decesul. Circulaţia metroului a fost reluată pe ambele fire, potrivit News.ro.

10.48: Medicii de la Ambulanță efectuează manevre de resuscitare. Potrivit managerului Serviciului de Ambulanță București — Ilfov, Alis Grasu, citat de Agerpres, prima salvare a sosit la 12 minute de la apel, bărbatul fiind găsit în stop cardiorespirator și s-au început manevrele de resuscitare. În scurt timp a sosit și cea de-a doua ambulanță iar în prezent se efectuează manevre de resuscitare.


Un incident a avut loc la stația de metrou Mihai Bravu, vineri dimineața. Astfel, mecanicul unui tren care circula pe magistrala 2 a anunțat că unui călător i s-a făcut rău, potrivit purtătorului de cuvânt al Metrorex.

Potrivit sursei citate, la ora 9.18 au fost sesizați cei de la salvare și pompierii.

În stația Mihai Bravu trenul staționează pe Linia 2 și se circulă între Dristor și Timpuri Noi pe firul 1. Reprezentanții Metrorex mai precizează că trenurile înregistrează întârzieri de cinci minute.

Purtătorul de cuvânt al ISU București a anunțat că persoana a fost preluată de Serviciul de Ambulanță București.

 

În curs de actualizare.

Cele mai citite

România intră în Schengen cu spațiul aerian și maritim din 31 martie. Precizările chestorului Bogdan Despescu

Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, odată cu intrarea în...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...
Ultima oră
Pe aceeași temă