13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialIncident pe muntele Pietricica: O tânără a căzut de pe o stâncă

Incident pe muntele Pietricica: O tânără a căzut de pe o stâncă

O tânără de 20 de ani a căzut, în noaptea de luni spre marți, de pe o stâncă a muntelui Pietricica, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamț, sublocotenentul Andrei Grancea, incidentul a avut loc în jurul orei 01.00. 

„Un tânăr a anunţat prin apel la 112 că prietena lui a căzut în gol de pe o stâncă din apropierea releului de pe Muntele Pietricica. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială FRAP şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple. Pompierii au ajuns cu autospecialele la stâncă, apoi au mers pe o cărare până la tânăra în vârstă de 20 de ani, căzută în gol aproximativ 10 metri, care era conştientă, acuza dureri la nivelul gâtului şi prezenta mai multe escoriaţii’, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea. 

Pompierii au imobilizat persoana şi au transportat-o la autospecială şi apoi la spital. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul. 

Cele mai citite

Mircea Geoană susține că sistemul de vot din România este cel mai primitiv din Europa

Sâmbătă, la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație tranșantă privind sistemul...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...
Ultima oră
Pe aceeași temă