10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialIncompatibilitate la Spitalul Clinic Judeţean Mureş. Cine este vizat

Incompatibilitate la Spitalul Clinic Judeţean Mureş. Cine este vizat

Șeful Secţiei Anestezie Terapie Intensivă (ATI) în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, s-a aflat în incompatibilitate, aproape trei ani, deoarece a deţinut şi funcţia de administrator la două societăţi comerciale. 

Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada 25 noiembrie 2011 – 31 octombrie 2014, Lucian Băilă a exercitat simultan funcţiile de şef al Secţiei ATI şi administrator al SC Medconsult SRL şi SC Alxmedconsult SRL. 

Astfel, Lucian Băilă a încălcat dispoziţiile art. 178, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006, care stipulează: "Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate", cât şi dispoziţiile art. 185, alin. (15) din acelaşi act normativ: "Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b), c) şi d) referitoare la incompatibilităţi se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice"

Cele mai citite

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă