10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialInculpații din dosarul Lukoil, scoși de sub control judiciar

Inculpații din dosarul Lukoil, scoși de sub control judiciar

Cei şase inculpaţi din dosarul de spălare de bani în care a fost trimisă în judecată compania Petrotel Lukoil Ploieşti au fost scoși de sub controlul judiciar. Decizia a fost luată de către magistrații Tribunalul Prahova.

Instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia până în prezent a măsurii preventive a controlului judiciar faţă de cei şase inculpaţi persoane fizice trimişi în judecată în dosarul Lukoil, se arată într-un comunicat al Tribunalului Prahova. 

Citește și: Dosarul Lukoil, în instanţă pentru evaziune fiscală

Totodată, instanţa a revocat măsura controlului judiciar faţă de cei şase, însă decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare. 

Citește și: Dosarul Lukoil: Magistrații prahoveni au descoperit noi nereguli în rechizitoriu

Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată iniţial de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti la data de 3 august 2015.

Au fost trimise în judecată SC Petrotel Lukoil Ploieşti, acuzată de spălare de bani, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, dar şi şase persoane fizice, respectiv directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncţi din cadrul societăţii de la Ploieşti – Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil, Andrei Raţă, şi contabilul şef Dorel Duţu. 

Citește și: Instanţa a scăzut, cu 800 de milioane de euro, sechestrul asigurător dispus pe conturile Lukoil

La acea dată, procurorii anunţau că prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro. 

În luna decembrie, instanţa de fond a constatat neregularitatea rechizitoriului, iar în ianuarie a dispus restituirea dosarului la PCA Ploieşti, decizia Tribunalului Prahova fiind motivată prin ‘pasivitatea totală’ a procurorului care nu a remediat acele neregularităţi şi nici nu a comunicat în termenul legal Tribunalului Prahova dacă îşi menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată a dosarului. 

Ulterior, la data de 22 ianuarie, PCA Ploieşti a anunţat, printr-un comunicat de presă, că dosarul Lukoil a fost din nou trimis în judecată după ce procurorii au remediat neregularităţile constatate de magistraţi. 

La sfârşitul lunii martie, Tribunalul Prahova a constatat din nou neregularitatea rechizitoriului întocmit în acest dosar şi a dispus remedierea problemelor, iar în aprilie instanţa a dispus începerea judecăţii în acest dosar

Cele mai citite
00:03:41

Fără încetare de foc în Gaza unde războiul a ajuns la Ziua 200

Războiul dintre Israel și Hamasul palestinian a intrat marți în cea de-a 200-a zi fără niciun semn de repaus, în ciuda apelurilor urgente pentru...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...
Ultima oră
Pe aceeași temă