11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialInfanteria marină a SUA vine cu tunurile în România

Infanteria marină a SUA vine cu tunurile în România

Militari americani din Infanteria Marină au finalizat un ciclu de pregătire în SUA, pentru a fi trimişi, în zilele următoare, în România.

Antrenamentul s-a desfăşurat la baza de instruire a Infanteriei Marine de la Camp Lejeune (Carolina de Nord).

Infanteriştii marini se vor alătura trupelor americane care participă la misiunea Black Sea Rotational Force (BSRF), care este coordonată, pe teritoriul României, de la Mihail Kogălniceanu (judeţul Constanţa).

În România va fi trimis Batalionul 3 din Regimentul 8 de Infanterie Marină, care va executa o misiune “în sprijinul Black Sea Rotational Force”, informează Corpul Infanteriei Marine a SUA.

Special pentru misiunea din România, infanteria marină a înfiinţat şi un detaşament mixt de artilerie (provenit din mai multe unităţi distincte), care va putea susţine acţiunile infanteriei şi ale aeronavelor americane implicate în BSRF.

Citeşte şi:  Militarii americani luptă pe două fronturi în România

Operaţiunea „Black Sea Rotational Force 15” (BSRF-15) este condusă de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine ale SUA dislocate în Europa şi Africa. BSRF se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului.

Potrivit Ministerului român al Apărării, scopul BSRF este creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...

Anunțul BNR legat de cursul euro

Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9762 lei, în creştere...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă