12.5 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialINFOTRAFIC. Circulație întreruptă pe mai multe drumuri din țară

INFOTRAFIC. Circulație întreruptă pe mai multe drumuri din țară

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează, joi dimineață, că pe mai multe drumuri din țară se circulă cu dificultate, iar pe alte artere circulația este întreruptă și șoferii trebuie să meargă pe rute ocolitoare.

În judeţul Vâlcea, traficul rutier se desfăşoară pe un fir, alternativ în ambele sensuri, pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Piteşti, la kilometrul 169+900 de metri, în zona Budeşti, din cauza unui accident rutier. Precizăm că, se estimează ca, în aproximativ 30 de minute traficul rutier să reveni la normal,

În judeţul Tulcea, în perioada 15-17 martie 2016, este impusă restricţie de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN22 (E87), între localităţile Smârdan şi Măcin, pe tronsonul kilometric 87+115 – 96. Vor fi instituite şi restricţii de viteză (60 km/h pentru autoturisme şi 40 km/h pentru autocamioanele cu m.t.m.a <7,5 t). Excepţie vor face mijloacele auto de transport persoane, cele care aprovizionează cu alimente localităţile din Delta Dunării, autospecialele de intervenţie în caz de urgenţă şi transporturile poştale. Restricţiile au fost stabilite prin Hotărârea nr. 18/11.03.2016 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, ca urmare a creşterii cotelor apelor Dunării.

În judeţul Mehedinţi, pe DN67 Drobeta-Turnu Severin – Motru, pe tronsonul Lazu – Ciovârnăşani, s-au produs alunecări de teren la kilometrii 16+200 (pe Dealul Colibaşi) şi 26+700 de metri (pe Dealul Ciovârnăşani). Circulaţia se desfăşoară pe un sens de mers, alternativ. În zonă solul este instabil, iar alunecările de teren sunt frecvente.

În județul Vâlcea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se va desfăşura restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 metri.

Până la sfârşitul lunii aprilie (28 aprilie 2016), circulaţia rutieră pe podul Giurgiu-Ruse se va desfăşura alternativ, pe o bandă, pe sectorul kilometric 64+525 – 64+940, din cauza unor lucrări. Este posibil ca în zilele cu trafic intens să se formeze coloane de autovehicule. Pentru evitarea aglomeraţiei, pot fi folosite şi alte puncte de trecere a frontierei cu Bulgaria:

·         Calafat (rutier);

·         Bechet (trecere cu bacul);

·         Zimnicea (trecere cu bacul);

·         Călărași (trecere cu bacul);

·         Negru Vodă (rutier);

·         Vama Veche (rutier).

Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1 .

Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).

De asemenea, până în data de 31 martie 2016, DN67C (Transalpina) este închis între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 79+200 (Curpăt, judeţul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice – indicativ AND 525/2013.

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone din cauza lucrărilor de reparaţie a unui viaduct (la kilometrul 85+534 de metri). Ruta ocolitoare pentru traficul greu esteDN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

Având în vedere că în perioada 15 martie, ora 6:00 – 18 martie, ora 6:00, este în vigoare o informare emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, referitoare la temperaturi scăzute mai ales noaptea, le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată în zonele în care partea carosabilă este umedă, întrucât aceasta poate deveni alunecoasă. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă