17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialInima Reginei Maria ar putea fi cedată Familiei Regale a României

Inima Reginei Maria ar putea fi cedată Familiei Regale a României

Inima Reginei Maria, aflată în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti, ar urma să fie cedată Familiei Regale a României.

Decizia va fi aprobată printr-o Hotărâre de Guvern, informează Mediafax. Inima ar fi probabil mutată la castelul Pelişor, care a fost reşedinţa Reginei Maria.

Negocierile pe acest subiect se poartă într-o comisie tripartită, din care fac parte reprezentanţi ai Casei Regale, ai Ministerului Culturii şi ai MNIR, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al muzeului.

"Suntem în discuţii, încă nu s-a semnat acordul, pentru că acesta depinde de existenţa unei Hotărâri de Guvern. Suntem pe cale să ajungem la o rezolvare a acestei probleme şi sperăm ca, până la începutul lunii septembrie, să putem să finalizăm această înţelegere", a spus Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Proiectul de Hotărâre de Guvern ar putea fi pregătit săptămâna viitoare.

În momentul de faţă, inima Reginei Maria se află în continuare la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Dacă se va finaliza acordul cu Casa Regală a României, MNIR se va despărţi de inima Reginei Maria după aproximativ 44 de ani de când o are în custodie.

Totuşi, din considerente morale şi etice, inima Reginei nu a fost niciodată expusă publicului. "Nu a fost niciodată expusă şi în nicio formulă viitoare nu cred că aceasta va fi expusă propriu-zis", a explicat Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...

Macron îl invită pe liderul chinez Xi să viziteze Pirineii

Președintele Franței l-a găzduit marți pe liderul Chinei într-o trecătoare izolată din Pirinei, după ce Xi a vizitat Parisul, într-o călătorie dominată de disputele...

Noi detalii în urma operației pe care a suferit-o Florin Piersic. “Stimulatoarele cardiace nu pot face așa ceva”

Florin Piersic (88 ani), unul dintre cei mai mari actori români, a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe, iar acum ies la iveală noi...
Ultima oră
Pe aceeași temă