6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialInspecţia Judiciară cere SANCŢIONAREA procurorului care nu a contestat eliberarea celor şapte...

Inspecţia Judiciară cere SANCŢIONAREA procurorului care nu a contestat eliberarea celor şapte violatori

Inspecţia Judiciară a cerut, vineri, sancţionarea disciplinară a procurorului Ingrid Botezatu cel care nu a contestat eliberarea celor şapte tineri care sunt acuzaţi că au violat o elevă din Vaslui. Motivul invocat de IJ este exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă. Inspecţia Judiciară a finalizat verificările, iar la Consiliul Superior al Magistraturii s-a înregistrat acţiune disciplinară în acest caz“, a declarat Daniela Pantazi, purtătorul de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii, anunţă Mediafax.

Acţiunea disciplinară urmează a fi discutată de Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM în şedinţa din 7 octombrie, reprezentanţii CSM urmând să decidă dacă Ingrid Botezatu va fi sau nu sancţionată.

Conform Legii 303/2004 sancţiunile care pot fi aplicate magistraţilor sunt avertismentul, diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; mutarea disciplinară pentru o perioadă de la o lună la 3 luni la o instanţă sau la un parchet, situate în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel ori în circumscripţia aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel; revocarea din funcţia de conducere ocupată şi excluderea din magistratură.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă