16.1 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialInspecţii neanunţate ale reprezentanţilor Comisiei Europene la mai multe companii energetice din...

Inspecţii neanunţate ale reprezentanţilor Comisiei Europene la mai multe companii energetice din România

Comisia Europeană a confirmat marţi că oficialii săi au derulat "inspecţii neanunţate" la sediile mai multor companii care activează în sectorul furnizării şi transportului de gaze naturale din România, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres. Potrivit unor surse din sectorul energetic, companiile vizate de investigaţia Comisiei Europene sunt Transgaz, Romgaz şi Petrom. Comisia precizează că oficialii săi au fost însoţiţi de omologii lor de la Consiliul Concurenţei din România. 

"Comisia are îngrijorări că firmele implicate ar fi încălcat legislaţia europeană antitrust care interzice înfiinţarea de carteluri şi practicile restrictive, precum şi abuzul de poziţie dominantă (Articolele 101 şi 102 din Tratatul de funcţionare a UE). Comisia investighează potenţiale practici anticoncurenţiale în furnizarea şi transportul gazelor naturale în România, în special în legătură cu un presupus comportament anticoncurenţial destinat împiedicării exporturilor de gaze naturale din Romania în alte state membre UE", se arată în comunicatul Executivului comunitar. 

Comisia Europeană precizează că aceste inspecţii neanunţate reprezintă un pas preliminar într-o investigaţie. Faptul că oficialii Comisiei fac astfel de inspecţii nu înseamnă că firmele sunt vinovate de comportament anticoncurenţial şi nici nu afectează rezultatul investigaţiei. Executivul comunitar adaugă că nu există un termen legal pentru încheierea anchetelor, iar durata depinde de mai mulţi factori, inclusiv de complexitatea cazului, cooperarea companiilor şi utilizarea dreptului la apărare. 
 

Cele mai citite

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

Guvernul aprobă reorganizarea ANAF. Organigrama crește cu 200 de oameni și încă un post de vicepreședinte

În ședința din 23 mai 2024, Executivul urmează să aprobe o Hotărâre de Guvern pentru modificarea organigramei Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Noile reglementări...

Cresc salariile la unii bugetari. Alți bugetari amenință că fac grevă

Unele categorii de bugetari vor beneficia de salarii majorate, conform unei viitoare Ordonanțe de Urgență. Guvernul Ciolacu are, printre documentele de pe ordinea de zi...
Ultima oră
Pe aceeași temă