4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialIntervenții de urgență în noaptea de Înviere

Intervenții de urgență în noaptea de Înviere

În noaptea de Înviere, peste 2.000 de salvatori au asigurat misiunile specifice în zonele în care au fost organizate evenimente publice de amploare, iar alți 3.000 au fost la datorie pentru protecția și siguranța cetățenilor, în cazul producerii unor evenimente nedorite.

"În această perioadă, 780 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 11 persoane au fost salvate din medii ostile vieții. Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a scăzut cu 21% față de Noaptea de Înviere din anul trecut", menționează IGSU.

Pentru asigurarea climatului de siguranță la nivelul comunității în această perioadă, IGSU a dispus o serie de măsuri pentru eficientizarea misiunilor.

Au fost dislocate mai multor autospeciale de descarcerare și acordare a primului ajutor medical pe autostrăzile A2 și A4, având în vedere că este preconizată o creștere a numărului de persoane care se deplasează în zona litoralului.

Totodată, în localitatea Prislop din județul Hunedoara a fost operaționalizat un punct de prim ajutor medical, unde paramedicii SMURD vor asista persoanele cu urgențe medicale.

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă