14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialInvazia din Golful Porcilor | ACADEMIA CAŢAVENCU

Invazia din Golful Porcilor | ACADEMIA CAŢAVENCU

Avem un preşedinte cu gusturi rafinate. Mult prea rafinate, ar zice unii. Pe bună dreptate. Adicătelea, nu neagă nimeni că e bine ca preşedintele să fie un om fin, nu un meltean de port. Hobby-urile lui, însă, ar trebui să fie în concordanţă cu mărimea contului bancar.

Altfel spus, mărimea con-tează. Dacă preşedintele are hobby-uri mari şi cont mic, s-ar putea ca nişte băieţi deştepţi, potenţi financiar, să speculeze această vulnerabilitate a preşedintelui şi să-l prindă în mreje. Adică să-i finanţeze pasiunea costisitoare, în schimbul unor contraservicii.  

Cât timp Klaus Iohannis a defilat cu tenisul pe post de hobby nu era o problemă. Adicătelea, ne putem imagina că, din salariul de şef al statului, plus chiriile încasate pe nenumăratele case pe care le deţine în proprietate (nu, doamna Firea, nu este deloc anormal să ai multe case chiar dacă nu ai copii!) îşi poate cumpăra nişte rachete, mingii, pantofi originali şi poate închiria un teren cu ora din când în când. 

Nu a fost o problemă nici când preşedintele făcea drumeţii montane şi posta fotografii pe Facebook. Orice licean rupt în fund  ştie că poţi merge cu naşu’, cu personalu’, şi te poţi caza la prici, dacă vrei să te caţeri pe Vf. Moldoveanu. Dacă eşti din Sibiu, la poalele Făgăraşilor, cu atât mai mult nu trebuie să ai prea mulţi bani. 

Probleme au apărut, la sfârşitul săptămânii trecute, când am aflat că preşedintelui îi place golful. Care e un hobby cam scump. E hobby-ul miliardarilor. Iar Klaus Iohannis nu e miliardar. Cel puţin din câte ştim noi. La sfârşitul săptămânii trecute, un prieten al preşedintelui a inaugurat, în judeţul Alba, cel mai modern resort de golf din România. Proprietar al companiei Transavia, prietenul preşedintelui a investit 15 milioane de euro „într-o facilitate publică, ce nu este destinată profitului”. Păi dacă nu e destinată profitului, pentru ce e destinată? Pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată juca golf când îi pofteşte inima? Tot ce-i posibil. C-aşa e-n golf…

Autor: Tigru Păduri

 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Cum să alegi o florărie online de încredere și să te bucuri de servicii de calitate 

În lumea digitală de astăzi, alegerea unei florării online de încredere poate fi o provocare. Cu o mulțime de opțiuni disponibile, cum vei putea...

Ioana Ancuţa Popoviciu, judecătoarea din dosarul 2 Mai, se mută la altă instanță. Procesul lui Vlad Pascu se reia de la zero

Consiliul Superior al Magistraturii a admis transferul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care judecă dosarul accidentului de la 2 Mai, de la Judecătoria Mangalia la...

Air France anunță zboruri noi către Brazilia, Maldive și Suedia

Compania aeriană Air France anunță zboruri noi către Brazilia, Maldive și Suedia, precum și prelungirea zborurilor între Europa și SUA. În sezonul de iarnă 2024-2025...
Ultima oră
Pe aceeași temă