21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialOprea, în lanțul mitei cu Onțanu

Oprea, în lanțul mitei cu Onțanu

Primarul Sectorului 2 al Capitalei, aflat la al patrulea mandat, este anchetat de procurorii anticorupție pentru că în 2007 a luat mită un teren de 1.500 metri pătrați prin doi intermediari, respectiv prin avocata Loredana Radu, nepoata fostului vicepremier, Gabriel Oprea, și o altă persoană, ambele indicate de edil.

Avocata Loredana Radu ar fi primit 1.000 de metri pătrați, care ulterior au ajuns la Gabriel Oprea. De altfel, terenul a apărut în 2009 și în declarația  de avere a fostului lider al Uniunii Naționale pentru Progresul României și fost vicepremier în Guvernul Ponta. Cel mai probabil, generalul va fi audiat de către procurori. Alături de Neculai Onțanu în dosar mai este implicat și secretarul Primăriei Sectorului 2, Toma Șutru (pentru luare de mită). Avocata Loredana Radu, investigată acum pentru complicitate la luare de mită și pentru spălare de bani, a devenit cunoscută după ce  l-a apărat pe Victor Ponta în dosarul penal cu contractele fictive de asistență juridică dintre Casa de Avocatură Șova  și Complexul Energetic Turceni-Rovinari.

De ce fapte din 2007 sunt anchetate acum?

Dosarul a fost deschis în 2016. Se poate pune întrebarea legitimă: de ce s-a început urmărirea penală atât de târziu dacă faptele au fost săvârșite în perioada 2006-2007? DNA a răspuns: pen­tru că  abia în acest an a fost făcut denunțul,  iar denunțătorul a dat și probe reprezentate de înscrisuri. De asemenea, denunțătorul ar fi avut și un martor implicat în darea de mită mascată, care a recunoscut faptele și a indicat probe cu înscrisuri. Denunțătorul ar fi dat procurorilor documente din care ar rezulta că, pentru a i se restitui mai multe terenuri în  Sectorul 2, în suprafață totală de circa 83.500 metri pătrați, i-a dat primarului Neculai Onțanu, prin intermediari, un teren în București, într-o zonă de lux. Denunțătorul era cumpărător de drepturi litigioase.

Cum s-a camuflat mita

După ce  primarul i-a emis titlurile de proprietate pe terenurile solicitate, denunțătorul i-a dat acestuia 1.500 metri pătrați pe strada Barbu Văcărescu, arată DNA. Suprafața a fost transferată gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, susțin procurorii. Contractele fictive ar fi fost  încheiate cu avocata Loredana Claudia Radu  și cu o altă persoană, martor în dosar (al cărui nume e protejat). Cei doi au fost indicați de Neculai Onțanu. Avocatei i s-au vândut fictiv 1.000 de metri pătrați, iar martorului protejat – 500 de metri pătrați pe același bulevard din Capitală. Actele au fost întocmite la același notar public, mai spun procurorii în referatul prin care au cerut arestarea edilului, a avocatei Radu și a secretarului primăriei Toma Șutru.

„În contractul încheiat cu avocata, a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic decât prețul pieței, respectiv 50 euro/mp (preț total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menționat în ambele situații că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului“, dezvăluie DNA. În realitate nu s-a achitat nici o sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate către avocată și către martorul protejat în contul mitei promise primarului Onțanu Neculai, la indicația acestuia, susțin procurorii.

La scurt timp după ce “au cumpărat“ terenurile, avocata și martorul l-au revândut. Terenul avocatei ar fi ajuns la Gabriel Oprea. Valoarea de piață a terenurilor era de aproximativ 4.200.000 euro.

 Secretarul primăriei  Toma Șutru ar fi primit de la denunțător două milioane de euro mită, într-un cont bancar, pentru că a întocmit documentația pentru retrocedarea celor peste 83.500 metri pătrați.  Funcționarul avea drept de semnătură pentru acel cont bancar, iar pentru a ascunde originea infracțională a banilor au fost realizate ulterior mai multe transferuri bancare și investiții imobiliare în România și Spania.

Procurorii mai spun că în timp ce denunțătorul a primit repede drepturile de proprietate, numeroase alte cereri similare nu au fost soluționate nici în prezent, iar situații similare au fost tratate în mod diferit.   

Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă