15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialIoan Morar, despăgubit de CEDO. De ce a fost condamnat jurnalistul de...

Ioan Morar, despăgubit de CEDO. De ce a fost condamnat jurnalistul de Tribunalul din București

Jurnalistul Ioan T. Morar a fost despăgubit de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) pentru condamnarea dispusă împotriva lui de Tribunalul Bucureşti în procesul care i-a fost intentat de Victor Gaetan, relatează Mediafax

Morar a fost condamnat să plătească daune morale după ce a publicat mai multe articole despre Victor Gaetan în Academia Caţavencu.

Ioan T. Morar a fost dat în judecată, în 2004, de Victor Gaetan, care era consilier al Liei Roberts, candidată la alegerile prezidenţiale de atunci, după ce Morar a publicat, în februarie – martie 2004, o scrisoare trimisă de Eugen Ionescu lui Mircea Eliade, prin care îl avertiza ca Gaetan ar fi lucrător al Securităţii, alături de mai multe comentarii pe acest subiect.

Citește și: ActiveWatch: Libertatea presei, afectată de politizare. “Campionii” insultelor la adresa jurnaliștilor au fost demnitarii

În aprilie 2004, Gaetan a făcut plângere împotriva a trei jurnalişti de la Academia Caţavencu, printre care şi Morar, acuzându-i de defăimare.

Ioan T. Morar a fost achitat în primă instanţă, însă, pe 23 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat să-i plătească daune morale de 10.000 de dolari lui Gaetan, plus 16.000 de dolari cheltuieli de judecată.

Tribunalul a hotărât că jurnalistul a comis o faptă de defăimare cu “intenţie indirectă”.

Ioan T. Morar s-a plâns la CEDO, invocând articolul 10, privind libertatea de exprimare, din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Curtea i-a dat dreptate şi a hotărât, marţi, ca jurnalistul să primească 18.445 de euro cu titlu de daune materiale şi 6.000 de euro cu titlu de daune morale.

Cele mai citite

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...
Ultima oră
Pe aceeași temă