13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialIohannis, între două fronturi: justiția și frământările din PNL

Iohannis, între două fronturi: justiția și frământările din PNL

 

Instanța supremă va judeca pe fond dosarul de incompatibilitate al candidatului ACL la prezidențiale, Klaus Iohannis. În paralel, edilul Sibiului are probleme și în propriul partid, în principal cu susținătorii lui Crin Antonescu.

Dosarul lui Klaus Iohannis va fi judecat în recurs de instanţa supremă, care va decide definitiv dacă primarul Sibiului a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit, ieri, să admită în principiu judecarea recursului formulat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în dosarul în care îl acuză pe Klaus Iohannis de incompatibilitate. Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului va fi trimis ANI și lui Klaus Iohannis, părțile urmând să formuleze în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de zece zile de la comunicare. După transmiterea acestor puncte de vedere, dosarul va intra în faza de judecată a recursului, magistrații instanţei supreme urmând să decidă definitiv dacă Iohannis a fost sau nu în incompatibilitate.

În aprilie 2013, ANI a constatat că primarul Sibiului se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu şi SC Pieţe SA, ceea ce contravine prevederilor legale. În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare întocmit de către ANI. Decizia Curții de Apel Alba-Iulia a fost contestată de ANI la instanţa supremă.

Klaus Iohannis a afirmat, ieri, că decizia ÎCCJ e normală și în concordanță cu noul Cod de Porcuedură Civilă,însemnând de fapt că un termen pentru judecarea pe fond a recursului ANI va fi stabilit în intervalul următor. El a adăugat că în acest moment nu există nici o stare de incompatibilitate în privinţa sa, fiind găsit nevinovat de Curtea de Apel Alba Iulia, iar candidatura sa e “fermă și definitivă”, fiind validată de Biroul Electoral Central (BEC).

Greu de scos din cursă

Ce se poate întâmpla mai departe? Dacă Iohannis ar câștiga procesul își va putea continua carierea politică fără probleme. În cazul în care, din contră, ar fi găsit incompatibil, înainte de finalizarea alegerilor prezidențiale, va avea probleme în a deveni șef al statului, chiar dacă legislația în domeniu are neclarități. „Dacă soluția va veni înainte de alegerile prezidențiale și va fi declarat incompatibil se poate ajunge la eliminarea din cursa pentru Cotroceni. De aceea avem judecători, să interpreteze legea, astfel încât să se aplice“, afirmă Laura Ștefan, expert anticorupție. Potrivit altor interpretări, Iohannis nu poate fi scos din cursă, pentru că Biroul Electoral Central (BEC) a declarat candidaturile definitive, dar, dacă ar câștiga competiția, validarea mandatului său va depinde de Curtea Constituțională. Ce s-ar întâmpla, însă, dacă Iohannis ar câștiga alegerile, iar verdictul ar veni după ce mandatul său este validat de Curtea Constituțională?. “Dacă se ajunge după alegeri, procesul se va întrerupe pentru că președintele are imunitate și se va relua după terminarea mandatului”, afirmă Laura Ștefan. Fostul ministru al Justiției, Valeriu Stoica, susține că este exclus ca ÎCCJ să se pronunțe înainte de prezidențiale în dosarul lui Klaus Iohannis, iar o eventuală decizie de incompatibilitate s-ar aplica după finalizarea mandatului de președinte, dacă acesta câștigă alegerile.

Nemulțumiri în PNL

Până la o decizie a justiției, subiectul a devenit temă de campanie pentru PSD. “Ca și Traian Băsescu, Iohannis vede în Președinție un loc în care să câștige imunitate”, a comentat, ieri, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu.

Pe de altă parte, prezidențiabilul liberal se confruntă și cu probleme în interiorul PNL. Fostul președinte al partidului, Crin Antonescu, nu s-a implicat deloc în campania electorală a lui Iohannis, absentând de la toate evenimentele majore. De altfel, Antonescu a declarat că nu are un candidat preferat la alegerile prezidenţiale, el arătând că nu îl susţine pe Klaus Iohannis, care e candidatul PNL, pentru că nu este convins de acesta. La observaţia moderatorului că tocmai el l-a propus pe Klaus Iohannis pentru funcţia de premier şi l-a „făcut” prim-vicepreşedinte al PNL, Antonescu a replicat că aici este vorba de Preşedinţia României. „Aici nu e vorba de prietenie. Capacităţile diferă. Adică un om capabil să bată cuie nu e capabil să meargă şi în Cosmos. Un om capabil chiar să fie prim-ministru nu e neapărat capabil să fie preşedinte. Sunt lucruri foarte diferite”, a reacționat Crin Antonescu.

Potrivit unor surse din PNL, fostul președinte al partidului este sprijinit în special de către grupul PNL din Senat, condus de Puiu Hașotti. De altfel, atunci când Iohannis a participat, recent, la ședința grupului, senatorii au evitat să îi adreseze orice întrebare, iar o ședință care era programată o oră și jumătate a durat doar 15 minute.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă