Președintele Iohannis a declarat vineri, la Palatul Cotroceni, că el nu are indicii legate de un plagiat al Laurei Kovesi, șefa DNA, dar nu respinge ideea că alte persoane ar putea avea asemenea indicii.
“Eu n-am spus că nu sunt indicii. Eu n-am avut indicii. Am plecat liniștit de la discuția (cu Kovesi – n.n.) pentru că eu n-am avut indicii, Alții, dacă au indicii, să meargă la CSAT, unde doresc”, a spus președintele Iohannis.
Șeful statului a făcut această precizare după ce a fost rugat de un ziarist să comenteze cele 11 elemente de plagiat care ar fi legate de teza de doctorat a Laurei Kovesi.
Șeful statului declarase, miercuri, că a avut o întâlnire cu Laura Codruța Kovesi, pe tema acuzațiilor că aceasta ar fi plagiat în teza ei de doctorat.
Întrebat dacă se impune o demisie a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA, Iohannis a răspuns: „Nu cred că trebuie să vorbim despre o demisie atâta timp cât deocamdată cel puțin nu există niciun indiciu că ar fi un plagiat acolo. Sigur, în măsura în care lucrurile iau altă turnură se poate relua discuția, dar deocamdată nu am motive de îngrijorare”.
„Am vorbit scurt cu doamna Kovesi, însă nu cred că este ceva special de comunicat aici. Am întrebat-o cum vede acele acuzații, mi-a reiterat că domnia sa nu se simte vinovată cu nimic și atunci am plecat destul de lămurit din discuție”, a spus miercuri Iohannis, în fața jurnaliștilor.
Zvonurile privind depunerea unei sesizări la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) în privința plagiatului nu se susțin. A existat un simplu e-mail anonim sosit pe adresa instituției, a precizat purtătorul de cuvânt Marlena Rotar pentru RL. Înregistrarea sesizării pentru o posibilă fraudă academică trebuie să cuprindă numele celui care face sesizarea, documente în baza cărora se formulează sesizarea și exemple concrete cu privire la existența plagiatului în cadrul tezei de doctorat.