14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialJudecătoarea Angela Ungureanu reţinută pentru că ar fi luat mită, eliberată

Judecătoarea Angela Ungureanu reţinută pentru că ar fi luat mită, eliberată

Judecătoarea Angela Ungureanu din cadrul Secţiei Civile a Judecătoriei Iaşi, reţinută pentru că ar fi luat 2.500 de lei drept mită, de la un avocat, a fost eliberată sâmbătă seară, în urma avizului nefavorabil dat de CSM asupra propunerii DNA privind arestarea preventivă, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Iaşi, judecătorul Aurel Dublea, a declarat că, în cursul după-amiezii de sâmbătă, CSM a dat aviz nefavorabil propunerii procurorilor DNA cu privire la măsura arestării preventive în cazul judecătoarei Angela Ungureanu.

Aceasta fusese reţinută, vineri seară, de către procurorii DNA, iar sâmbătă urma să fie prezentată judecătorilor Curţii de Apel din Iaşi, cu propunerea emiterii mandatului de arestare, pentru 29 de zile.

“CSM a decis să dea aviz nefavorabil propunerii procurorilor DNA, astfel că doamna judecător va fi cercetată în stare de libertate. Nu ştim care a fost motivaţia CSM, dar este posibil să fie o măsură de protecţie pentru a nu da naştere unor posibile abuzuri”, a spus judecătorul Aurel Dublea.

Natalia Moşneguţu, avocatul judecătoarei acuzate de luare de mită, a calificat soluţia CSM drept una corectă, ea precizând că Angela Ungureanu a părăsit deja arestul Poliţiei ieşene.

“S-a rezolvat pe moment această problemă. Soluţia este una corectă. Am convingerea că şi soluţia finală va fi la fel de favorabilă”, a declarat presei avocata Natalia Moşneguţu.

Tot sâmbătă, CSM a anunţat, printr-un comunicat de presă, suspendarea din funcţie a judecătoarei Angela Ungureanu, după ce DNA a dispus efectuarea unor cercetări penale împotriva acesteia.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis sâmbătă presei, în 27 ianuarie 2011 judecătoarea Angela Ungureanu i-a solicitat unui avocat suma de 500 de euro cu titlu de împrumut, căruia i-a dat de înţeles că va urgenta tehnoredactarea unei hotărâri judecătoreşti pe care o pronunţase în luna noiembrie a anului trecut.

“La data de 27 ianuarie 2011, inculpata Ungureanu Angela, judecător la Judecătoria Iaşi, Secţia Civilă, i-a solicitat unui avocat, denunţător în cauză, suma de 500 de euro cu titlu de împrumut. Cu aceeaşi ocazie, judecătorul Ungureanu Angela i-a dat de înţeles avocatului respectiv că va face demersurile necesare pentru a urgenta tehnoredactarea unei hotărâri judecătoreşti pe care o pronunţase în cursul lunii noiembrie 2010 în cadrul unui proces civil în care avocatul reprezentase interesele legale ale părţii care câştigase procesul, tehnoredactare urmată de semnarea de către judecător a hotărârii. Solicitarea împrumutului s-a făcut în condiţiile în care Ungureanu Angela nu mai discutase niciodată în cadru particular cu persoana denunţătoare, ci exclusiv în context profesional. A doua zi, Ungureanu Angela a primit de la avocat suma de 2.500 de lei, reprezentând împrumutul solicitat, reiterând promisiunea de a urgenta tehnoredactarea şi semnarea hotărârii respective. Procurorii anticorupţie au realizat procedura de prindere în flagrant imediat după primirea banilor”, se arată în comunicatul DNA.

Judecătoarea Angela Ungureanu, din cadrul Secţiei Civile a Judecătoriei Iaşi, a fost reţinută, vineri seară, de procurorii DNA, fiind acuzată că ar fi luat suma de 2.500 de lei, drept mită, de la o avocată implicată într-un proces judecat de Ungureanu.

Judecătoarea ieşeană fusese adusă la audieri la sediul DNA Iaşi, în urma unui flagrant organizat vineri după-amiază de procurori chiar în biroul acesteia din incinta Judecăriei.

Natalia Moşneguţu, avocatul judecătoarei Ungureanu a precizat că nu se impunea măsura reţinerii clientei sale, motivând că aceasta nu reprezintă pericol public. Avocata afirmă că banii ar fi fost daţi ca împrumut judecătoarei.

Ea a mai spus că nu ştie în ce constă dosarul soluţionat de judecătoarea Angela Ungureanu.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă