10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialJudecătoarea Camelia Bogdan se gândește să-l cheme în instanță pe Sebastian Ghiță,...

Judecătoarea Camelia Bogdan se gândește să-l cheme în instanță pe Sebastian Ghiță, întrucât înregistrările lui reprezintă un atac asupra statului de drept

Judecătoarea Camelia Bogdan, al cărei nume apare în înregistrările lui Sebastian Ghiță, a declarat, miercuri, că afirmațiile din înregistrările prezentate de fostul deputat reprezintă “un atac împotriva statului de drept, în esență”, informează Agerpres.

Din acest motiv, Camelia Bogdan a formulat o cerere de apărare a reputației sale și își rezervă, de asemenea, dreptul de a acționa în justiție.

“Cel mai grav mi se pare că sub paravanul libertății de expresie se vehiculează ideea că în Justiție se aranjează dosare și că există magistrați executanți. În ceea ce mă privește, am formulat o cerere de apărare a reputației și consider că incumba CSM-ului, Inspecției Judiciare, CNA-ului și organelor de urmărire penală să pună capăt acestui atac fără precedent la Justiție… este un atac împotriva statului de drept, în esență”, a precizat Camelia Bogdan într-un răspuns transmis Agerpres.

Magistratul Camelia Bogdan a negat că a avut vreo întâlnire cu fostul președinte Traian Băsescu și a spus că nu i s-a cerut niciodată pronunțarea vreunei soluții în dosare.

“Nu a avut loc niciodată o astfel de întrevedere între mine și domnul fost Președinte al României și ca un judecător care în schimbul unei promisiuni de promovare într-o funcție de execuție pronunță o soluție de condamnare săvârșește în concurs infracțiunile de luare de mită, care se pedepsește cu până la 7 ani închisoare, și represiune nedreaptă, care se pedepsește cu până la 10 ani închisoare… mie nu mi s-a cerut niciodată în cariera mea de nimeni pronunțarea vreunei soluții în dosarele pe care le-am avut de soluționat și mi se pare de neconceput ideea în sine”, a precizat Camelia Bogdan.

Aceasta a adăugat că își rezervă dreptul de a-l acționa în instanță pe Sebastian Ghiță.

“Din câte înțeleg, domnul președinte Traian Băsescu a dezmințit că întrevederea din biroul dumnealui ar fi avut loc vreodată sau că a avut loc vreo întrevedere între mine și Domnia-Sa… Cum nu a avut loc nicio o astfel de întrevedere între mine și domnul fost Președinte al României, nici la Cotroceni și nici într-un alt spațiu public sau privat, îmi rezerv dreptul, pe cale de consecință, să formulez o acțiune în justiție împotriva domnului Sebastian Ghiță”, a mai precizat Camelia Bogdan.

Judecătoarea consideră că și alte persoane ar trebui să îl tragă la răspundere penală pe Sebastian Ghiță și că “va reflecta” asupra deciziei în ceea ce o privește.

“Consider însă că mai sunt și alte persoane îndreptățite să solicite tragerea la răspundere penală a acestuia pentru vehicularea ideii că în biroul unui președinte al unui stat membru al Uniunii Europene se pot comite infracțiuni. Nu consider că atacurile domnului Sebastian Ghiță vizează persoana mea. În plus, în eventualitatea în care aș alege cadrul unui proces civil, ar trebui să i se asigure prezența la un posibil interogatoriu pe care îmi rezerv dreptul să-l solicit, demers care în prezent pare lipsit de utilitate, deoarece domnul Sebastian Ghiță se sustrage de la judecată. Voi mai reflecta, pe cale de consecință, asupra celei de-a doua chestiuni”, a conchis judecătoarea Camelia Bogdan.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice

Ministerul Muncii anunță că platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională și...
Ultima oră
Pe aceeași temă