10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCSM a RESPINS cererea de apărare a reputației judecătoarei Camelia Bogdan

CSM a RESPINS cererea de apărare a reputației judecătoarei Camelia Bogdan

UPDATE 12,50:  Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, joi, cererea judecătoarei Camelia Bogdan de apărare a reputaţiei profesionale şi a sistemului judiciar în ansamblul său, informează  Agerpres.

Anunţul a fost făcut de preşedintele CSM, judecătorul Mircea Aron, după finalizarea deliberării. Decizia a fost luată după ce Camelia Bogdan şi-a susţinut şi argumentat cererea în faţa Plenului CSM. 

Anterior, judecătoarea le ceruse unora dintre membrii CSM să se abţină la judecarea cererii sale de apărare a reputaţiei profesionale, pe motiv că aceştia s-ar afla în incompatibilitate şi nu ar putea fi obiectivi. 

Camelia Bogdan i-a nominalizat pe Marius Tudose, Alexandru Şerban, Adrian Bordea, Norel Popescu şi Corina Dumitrescu, dar şi pe judecătoarea Monalisa Neagoe, care anunţase deja că se abţine de la judecarea cauzei. 

“Eu vă dau posibilitatea să apreciaţi cu privire la imparţialitatea dumneavoastră, deoarece nu doresc să formulez cereri de recuzare, dar, dacă totuşi se consideră că atitudinea mea este abuzivă, (…) o să facem eventual şi cererile de recuzare. Dar o să dau posibilitatea colegilor mei să aprecieze cu privire la imparţialitatea dumnealor”, a spus Camelia Bogdan. 

Afirmaţiile făcute în susţinerea solicitărilor sale au provocat reacţii din partea membrilor CSM vizaţi, unii respingându-le ca nefondate, iar alţii părăsind sala în care se desfăşura şedinţa Plenului CSM. 

“Era mai simplu dacă spunea cine vrea să o judece”, a afirmat judecătorul Norel Popescu, unul dintre cei acuzaţi de incompatibilitate. 

Camelia Bogdan i-a sugerat ulterior şi Alinei Ghica să se abţină, invocând “nişte zvonuri răutăcioase” cărora nu le-a dat crezare, dar care ar indica o posibilă situaţie de incompatibilitate. 

Camelia Bogdan, judecătoarea care a făcut parte din completul care l-a condamnat pe Dan Voiculescu în dosarul ICA, a depus la CSM o cerere de apărare a reputaţiei profesionale, susţinând că a fost supusă unui adevărat “linşaj mediatic” de către postul Antena 3 şi portalul Lumea Justiţiei.

——————————–

Judecătoarea Camelia Bogdan le-a cerut, joi, mai multor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să se abţină la judecarea cererii sale de apărare a reputaţiei profesionale, pe motiv că aceştia s-ar afla în incompatibilitate şi nu ar putea fi obiectivi.

Camelia Bogdan i-a nominalizat pe Marius Tudose, Alexandru Şerban, Adrian Bordea, Norel Popescu şi Corina Dumitrescu, dar şi pe judecătoarea Monalisa Neagoe, care anunţase deja că se abţine de la judecarea cauzei. 

“Eu vă dau posibilitatea să apreciaţi cu privire la imparţialitatea dumneavoastră, deoarece nu doresc să formulez cereri de recuzare, dar, dacă totuşi se consideră că atitudinea mea este abuzivă, (…) o să facem eventual şi cererile de recuzare. Dar o să dau posibilitatea colegilor mei să aprecieze cu privire la imparţialitatea dumnealor”, a spus Camelia Bogdan. 

Afirmaţiile făcute în susţinerea solicitărilor sale au provocat reacţii din partea membrilor CSM vizaţi, unii respingându-le ca nefondate, iar alţii părăsind sala în care se desfăşura şedinţa Plenului CSM. 

“Era mai simplu dacă spunea cine vrea să o judece”, a spus judecătorul Norel Popescu, unul dintre cei acuzaţi de incompatibilitate. 

Camelia Bogdan i-a sugerat ulterior şi Alinei Ghica să se abţină, invocând “nişte zvonuri răutăcioase” cărora nu le-a dat crezare, dar care ar indica o posibilă situaţie de incompatibilitate. 

Plenul CSM a rămas în deliberare pe solicitările formulate de Camelia Bogdan. 

Pe ordinea de zi a şedinţei Plenului CSM de joi se află o cerere de apărare a reputaţiei profesionale şi a sistemului judiciar în ansamblul său formulată de judecătoarea Camelia Bogdan. 

Camelia Bogdan, judecătoarea care a făcut parte din completul care l-a condamnat pe Dan Voiculescu în dosarul ICA, a depus la CSM o cerere de apărare a reputaţiei profesionale, susţinând că a fost supusă unui adevărat “linşaj mediatic” de către postul Antena 3 şi portalul Lumea Justiţiei.

Cererea Cameliei Bogdan de apărare a reputaţiei profesionale discutată joi a fost formulată în anul 2015 şi a primit aviz negativ din partea Inspecţiei Judiciare. Judecătoarea a mai formulat în 2016 o altă cerere de apărare a reputaţiei profesionale care se află pe rolul IJ, informează Agerpres.

În cererea depusă la CSM, Camelia Bogdan a explicat că a primit de la ANI un răspuns conform căruia participarea sa în calitate de lector la cursurile organizate în anul 2014 pentru funcţionarii APIA “nu este de natură să genereze situaţie de incompatibilitate” şi, în opinia ei, nici nu s-a aflat în conflict de interese. 

Camelia Bogdan, judecător în cadrul Secţiei a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti, a solicitat CSM să îi admită cererea de apărare a reputaţiei profesionale afectate prin emisiuni difuzate de Antena 3 şi articole publicate pe portalul Lumea Justiţiei (www. luju.ro). 

Magistratul susţine că, fără o minimă intervenţie a moderatorului impusă de legislaţia audiovizuală, invitaţi permanenţi ai postului Antena 3, precum Mugur Ciuvică, ori persoane invitate constant, precum Lucia Hossu Longin, au proferat acuzaţii grave la adresa ei, calificând-o drept “o judecătoare coruptă”.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
00:01:00

China emite cea mai severă avertizare pentru ploi torențiale după inundații devastatoare

Peste 100.000 de persoane au fost evacuate în sudul Chinei din cauza ploilor abundente și a inundațiilor mortale, guvernul emițând marți cea mai înaltă...
Ultima oră
Pe aceeași temă