25.8 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialJudecătoarea Cristina Tarcea, șefa ICCJ: Infracțiunile de corupție au un grad ridicat...

Judecătoarea Cristina Tarcea, șefa ICCJ: Infracțiunile de corupție au un grad ridicat de pericol social, nu au fost niciodată grațiate până acum

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), judecătoarea Cristina Tarcea, a afirmat, joi, că infracțiunile de corupție au un nivel ridicat de pericol social și a precizat că asemenea fapte nu au fost grațiate niciodată în România, până acum, informează Agerpres.

"Infracțiunile de corupție au un nivel ridicat de pericol social și prin tradiție, pentru că ne referim la celelalte legi anterioare, nu au făcut obiectul actelor normative de amnistie sau grațiere", a declarat Cristina Tarcea la intrarea în sediul CSM.

Întrebată dacă, în acest moment, Consiliul Superior al Magistraturii mai poate fi implicat în procesul legislativ al proiectului de lege privind grațierea, Tarcea a răspuns: "Este o dezbatere parlamentară și, în funcție de în modul în care cei din Parlament vor invita CSM-ul, ne vom spune punctul de vedere și în Parlament. Grațierea este o instituție prevăzută în Codul penal, este o instituție care s-a aplicat rar de-a lungul timpului și prin definiție s-a aplicat doar infracțiunilor cu grad de pericol social redus".

Comisia juridică a exceptat, joi, de la grațiere luarea de mită, traficul de influență, darea de mită și cumpărarea de influență, la solicitarea senatorului PNL Daniel Fenechiu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Banca Transilvania dă în judecată ANAF, după ce anul trecut a pierdut un proces cu statul

Banca Transilvania a deschis un proces împotriva ANAF în care contestă o decizie de impunere, după ce a pierdut deja procesul în toamna anului...

Douăsprezece răniți în urma unor turbulențe la un zbor Qatar Airways

Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui zbor Qatar Airways de la Doha către Irlanda au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat...

Cine este românul arestat pentru trădare, a cărui arestare a dus la expulzarea unui diplomat rus

Portalul instanțelor de judecată a publicat date din dosarul de la Curtea de Apel București, pe baza căruia un cetățean român a fost arestat...
Ultima oră
Pe aceeași temă