12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialJudecătoarea Tribunalului Olt, trimisă în judecată pentru mită

Judecătoarea Tribunalului Olt, trimisă în judecată pentru mită

Judecătoarea Tribunalului Olt, Eugenia Carmen Marinescu, a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, întrucât este suspectată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, în formă continuată şi fals în declaraţii în formă continuată, informează un comunicat remis de DNA.

În același dosar, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, și pentru soțul judecătoare, Iuliu Severus Marinescu, pentru spălare de bani, în formă continuată (5 acte materiale).

De asemenea, avocatul din cadrul Baroului Olt, Dumitru Cismaru, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, întrucât este suspectat de complicitate la luare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani, în formă continuată (4 acte materiale).

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, și pentru Ilie Bucă, suspectat de trafic de influență.

Anchetatorii susțin că, în perioada august 2011 – septembrie 2011, Marinescu Eugenia-Carmen a primit, sub formă de mită, suma de 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în stare de libertate unui inculpat din familia denunțătorului și pentru a pronunța o soluție pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar și pentru a interveni, în același scop, pe lângă ceilalți judecători care urmau să judece cauza.

Banii au fost primiți, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru.

Astfel, suma de bani menționată a fost primită de avocatul Cismaru Dumitru în două tranșe: 150.000 de euro, înaintea termenului de judecată din data de 31.08.2011, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea; 50.000 de euro, în data de 20.09.2011, când judecătorul Marinescu Eugenia Carmen a amânat pronunțarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori țara pentru data de 22.09.2011, când a și admis cererea formulată de inculpat, înlocuind măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Anchetatorii mai susțin că, după primirea sumei de 200.000 de euro, la trei luni de la pronunțarea încheierii din data de 22.09.2011, respectiv în intervalul 14-22.12.2011, pentru a disimula originea ilicită a sumei respective, Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu Iuliu-Severus (soțul acesteia), cu ajutorul inculpatului Cismaru Dumitru, au achiziționat trei suprafețe de teren și o casă, două dintre aceste achiziții nefiind menționate în declarațiile de avere ale magistratului.

Astfel, procurorii DNA susțin că  Marinescu luliu-Severus a primit de la o persoană apropiată de avocatul Cismaru Dumitru, o donație reprezentând un teren în suprafață de 703 mp și o construcție de 29 mp pe același amplasament, situat în localitatea Băile Olănești.

”În realitate, pentru a evita menționarea magistratului judecător Marinescu Eugenia-Carmen în contractul de cumpărare a acestui imobil, inculpații Marinescu luliu-Severus și Cismaru Dumitru au determinat-o pe proprietară să accepte încheierea unui act de donație, în realitate între părți fiind încheiat un contract tipic de vânzare-cumpărare și fiind plătit prețul de 55.000 lei”, se arată în comunicatul DNa.

De asemenea, anchetatorii mai precizează că Marinescu luliu-Severus a dobândit prin cumpărare de la o altă persoană, un teren situat în localitatea Corbu, județul Constanța în suprafață de 1250 mp, în cuprinsul contractului fiind consemnat un preţ subevaluat, de respectiv 10.000 lei, faţă de preţul real plătit.

Mai mult, Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu luliu-Severus au achiziționat un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, tranzacție consemnată în declarația de avere a magistratului, susțin procurorii DNA.

Terenul a fost trecut de către Consiliul Local Slatina în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotărârea Consiliului Local (C.L.) Slatina nr. 170 din 26.07.2011.

”Pentru a justifica dobândirea licită, de către inculpații Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu Iuliu-Severus a terenului respectiv, inculpatul Cismaru Dumitru a determinat o persoană să încheie în data de 12.12.2011 un contract fictiv de împrumut sub semnătură privată, în care se menționa că acesta acorda un împrumut de 10.000 de euro soților Marinescu”, mai spun anchetatorii.

Ulterior, în perioada august – septembrie 2012, inculpaţii Marinescu Eugenia Carmen şi Marinescu Iuliu-Severus au vândut prin persoane interpuse, către o persoană apropiată denunţătorului, un imobil compus din teren și construcție situat în localitatea Băile Olăneşti. Această tranzacție a reprezentat în fapt restituirea, de către inculpata Marinescu Eugenia Carmen, către membrii familiei denunţătorului a unei părți din suma de 200.000 de euro (valoarea imobilului fiind stabilită de comun acord la suma de 30.000 de euro) și urmărindu-se astfel evitarea ca între soții Marinescu și membrii familiei denunţătorului să poată fi stabilită vreo legătură directă, precizează DNA.

Procurorii anticorupție mai precizează că, în perioada 2012 – 2015, inculpata Marinescu Eugenia-Carmen nu a menţionat în declaraţiile de avere întocmite pe propria răspundere şi înregistrate la Tribunalul Olt, cumpărarea şi ulterior vânzarea imobilului (teren şi construcţie) din Băile Olăneşti, jud. Vâlcea, cumpărarea imobilului (teren) din com. Corbu, jud. Constanţa şi a menţionat o datorie nereală conform contractului fictiv de împrumut încheiat în data de 12.12.2011 şi amintit mai sus, făcând astfel declaraţii necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii unor consecinţe juridice, urmărind să ascundă cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobile obţinute ilicit.

În perioada 31.01.2012 – 22.02.2012, BUCĂ ILIE, a primit suma de 50.000 de euro (iniţial, fiind promisă suma de 100.000 de euro) de la acelaşi denunţător, pentru a-şi folosi influenţa pe care pretindea că o are asupra unui judecător, ce avea spre soluţionare acelaşi dosar penal în care inculpaţi erau membrii familiei denunţătorului, în vederea dispunerii unei hotărâri favorabile acestora, conform sursei citate.

 

Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă