15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialJudecătorul Stan Mustaţă, anchetat pentru corupţie, cere pensionarea

Judecătorul Stan Mustaţă, anchetat pentru corupţie, cere pensionarea

Judecătorul Stan Mustaţă, arestat şi judecat pentru corupție, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să îi admită pensionarea, au declarat miercuri, pentru Mediafax, surse din CSM.

Cererea de pensionare a fost înaintată Consiliului Superior al Magistraturii în 12 mai, de către Curtea de Apel Bucureşti.

Solicitarea judecătorul Stan Mustaţă, suspendat din funcţie, nu se află pe ordinea de zi a Plenului CSM, cererea urmând să fie luată în discuţie, cel mai probabil, după suplimentarea acesteia.

Magistratul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, ambii în stare de arest preventiv.

În acelaşi dosar vor fi judecaţi şi Ion Boraciu, cel despre care judecătorul Stan Mustaţă spunea că îi este "prieten vechi", Florian Alexandru, un apropiat al clanului "Cămătarii" şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

Dialogurile purtate între membrii grupului din care făcea parte judecătorul Stan Mustaţă arată obişnuinţa acestora de a percepe tarife pentru soluţii favorabile în dosare, au mai arătat procurorii DNA.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 mai, să îl suspende din magistratură pe judecătorul Stan Mustaţă.

Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost arestaţi preventiv în 30 aprilie, printr-o decizie luată de aceeaşi instanţă. Măsura a fost menţinută, în 8 mai, de instanţa supremă.

Judecătorul de la CAB care a dispus arestarea preventivă a arătat, în motivare, că faptele de corupţie ale lui Mustaţă sunt "cu mult anterioare momentului în care a fost începută ancheta" şi că probele adunate de anchetatori dovedesc acuzaţiile aduse.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustaţă cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.

Conform aceloraşi surse, o contestaţie în anulare formulată de Mihai Stoica, o cerere de reducere a pedepsei şi una de eliberare din arest se numără printre dosarele în legătură cu care judecătorul Stan Mustaţă ar fi cerut mită de la inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor soluţii favorabile acestora.

Cele mai citite

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă