Am participat, sâmbătă, la cea mai mare campanie de implicare socială realizată până acum în România: curăţenia naţională organizată în cadrul proiectului "Let's Do It, Romania!". Împreună cu şase prieteni, am format una dintre miile de echipe de voluntari care s-au angajat să curăţe zonele din afara localităţilor. Morala acestui eveniment e scurtă cât un cuvânt compus: bun-simţ.

"Nici dacă mi-aţi da un miliard, n-aş pune mâna pe gunoaiele astea", spune un sătean care se opreşte cu căruţa în dreptul echipei de voluntari numărul 2174. Omul priveşte contrariat cum şapte tineri de la oraş saltă în saci deşeurile depozitate ilegal pe un teren cu bălării de la marginea localităţii.

Căutătura lui trece, în câteva momente, de la nedumerire amuzată la zeflemea neîncrezătoare. Dar nu mai zice decât "Sănătate!", apoi smunceşte de hamul calului, care o ia din loc.

Suntem în localitatea ilfoveană Ţegheş, o comunitate de câteva sute de oameni, aruncată lângă digul care marchează graniţa cu judeţul Giurgiu.

Purtăm mănuşi groase de cauciuc sau din pânză şi, cei mai inspiraţi dintre noi, măşti de protecţie şi ghete până la genunchi. Sunt însă şi membri ai echipei echipaţi ca pentru picnic: pantaloni trei sferturi şi adidaşi comozi.

Gunoi pe metru pătrat

Avem de luptat cu sute de kilograme de gunoaie aruncate aleatoriu pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, acoperită de scaieţi, ciulini şi buruieni uscate. Unele deşeuri sunt aşa de vechi încât vegeţia a crescut prin ele. Din loc în loc, sunt mormane îngropate adânc în sol. Ridicăm gunoaiele vizibile şi de sub ele răsar altele şi altele, tasate şi decolorate. Terenul este nesigur în unele zone. Păşim şi simţim lucruri trosnind sau mulându-se sub noi.

Un inventar complet al celor abandonate la marginea Ţegheşului ar întoarce stomacul pe dos. Totuşi, unul sumar poate stârni zâmbete: o jucărie Bakugan în stare bună de funcţionare, o carte scofâlcită semnată Andre Maurois, câţiva pioni şi o regină, o draperie demodată sau un căţeluş de pluş de la  McDonald's.

"Descoperirile" ne mai taie din greaţa iniţială. Ba unele chiar ne binedispun. O sticlă de coniac ne aduce aminte de reclama făcută celebră prin replica mucalită "N-ai cu cine, bă, nişte tărani!". Tot la categoria alcool, dăm peste un bidon de vin cu eticheta "Chef de chef".

"Aduc deşeurile şi de la Bucureşti"

După fiecare sac de plastic umplut şi stivuit la marginea drumului, revine întrebarea: "Cine a putut arunca atât gunoi?!".

N-am rămas nedumeriţi. După vreo oră de muncă ne-au venit în ajutor un bunic cu neoapta sa. Domnul Mitroi, aşa cum s-a recomandat, locuieşte la 50 de metri distanţă de terenul acoperit de gunoi.

"Mulţi oameni din Ţegheş lucrează în Capitală. Când vin aduc şi gunoaie cu ei. Vecinii mei nu au de ce să arunce pentru că avem toţi contracte cu o firmă de salubrizare, care ne ia sacii cu gunoi din curte", spune domnul în vârstă de 69 de ani, după care se apleacă cu grijă să strângă câteva cutii.

Săpând printre gunoaie, dă peste o grămadă de cartoane şi placaje arse. "Astea sunt de la o casă care a luat foc. Au adus totul aici", se revoltă pensionarul. În 10 minute revine cu o roabă şi o furcă şi începe să basculeze materialele înnegrite.

"Acum doi ani n-am mai rezistat şi am dat foc gunoaielor. N-am ştiut ce să mai fac pentru că primăria din Domneşti, comună de care ţinem, nu mişcă un deget. M-am dus chiar la direcţia de mediu din Ilfov şi nici măcar nu au venit aici să vadă ce se întâmplă", explică bătrânul, înainte de a se retrage.

"Cui vreţi să bateţi obrazul?"

A fost singurul care ne-a ajutat. Restul trecătorilor s-au limitat să spună că "ceilalţi" aruncă.

Am primit şi alte reacţii.

Un cetăţean şi-a oprit maşina în mijocul drumului, a coborât geamul şi ne-a întrebat ce este cu "compania" noastră. N-a fost prea impresionat de răspuns, aşa că ne-a servit-o flegmatic: "Bun, şi cui vreţi să bateţi obrazul aici?"

La un moment dat, a apărut dinspre pădure, cocoţat pe o căruţă plină de lemne, însuşi pădurarul. Un personaj clasic: în jur de 50 de ani, ghete, pantaloni de camuflaj, pântec consistent, expresie autoritară.

Nu s-a arătat nici mirat, nici impresionat de ce făceam. "A, păi voi n-aţi auzit de Ţegheş? Aici stau toţi hoţii şi criminalii", ne informează. După care îşi struneşte calul să prindă viteză. 

Nici noi nu ne-am mişcat greu. În trei ore am umplut cei 60-70 de saci din dotare. Gunoaie încă se mai vedeau pe tăpşanul nefericit, însă diferenţa se cunoştea.

În jurul orei 15 am aruncat mănuşile. Am trimis apoi organizatorilor sms-ul cu realizările şi ne-am urcat în maşini. Nu ne mai gândeam decât la duşul de acasă. Noi eram extrem de murdari. România, mai curată.